Vești bune, mai ales pentru cunoscători: în perioada 14-18 august, la Biertan, în județul Sibiu, va avea loc cea de-a doua ediție a Festivalului de Film Horror & Fantastic “Lună plină”. Andrei Crețulescu, directorul artistic al acestui festival, ne garantează c-o să fie o treabă serioasă.
Reporter: De ce trebuie să mergem pînă la Biertan pentru festivalul ăsta?
Andrei Crețulescu: Pentru că acolo se ține, de-aia. Și pentru că e primul (și singurul, deocamdată) festival de gen din România. Atmosfera e genială, berea curge, ziua e cald, deci vedem filme în sală (sala “Karloff” e chiar cinema veritabil, de acum 50 de ani – noi am renovat-o și am botezat-o, iar în cabina de proiecție am găsit afișe socialiste din anii '70 cu care plănuim o expoziție), noaptea e răcoare și vedem filme în aer liber, să putem urla în liniște… Locul e splendid și e exact atît de departe de București cît trebuie (între Sighișoara și Mediaș) – deci pune cortul în portbagaj și lasă prostiile.
Rep.: Cîte filme aveți în competiție? Ce nu trebuie ratat?
A.C.: Șapte, dintre care cinci debuturi. Un mexican sîngeros (Come Out and Play), un „frightfest” urban (The Citadel), o fantezie yankee (Safety Not Guaranteed), un horror intelectual (Berberian Sound Studio), un thriller teuton (Forgotten), o țăcăneală lynchiană (The Rambler) și Cannon Fodder, primul film israelian cu zombi ever. Sînt pentru toate gusturile, deci n-aș rata nici unul.
Rep.: O să ne speriem de-o să ne căcăm pe noi? Sau doar ne călim pentru a face față viitoarelor atacuri de cord?
A.C.: O să vă. În special în secțiunea pe care am botezat-o “Tenebre”, unde arătăm cele mai valabile orori din 2012/2013. Cine vine să vadă Stitches (unde un clovn desfigurat hăcuie cu imaginație niște adolescenți), compilația V/H/S-2 (care comportă zombi, aliens, sectanți indonezieni și pe însuși Scaraoțchi) sau The Bay („epidemic found footage”) ar fi bine să aibă la îndemînă ceva Furazolidon sau Metroclopramid. Altfel, ne mai și rîdem – în irlandezul Grabbers, localnicii se baricadează în crîșmă și se îmbată așteptînd niscaiva dihănii cu tentacule. Frisoanele și hohotele stau la aceeași masă la Biertan…
Rep.: Aveți ambulanțele pregătite lîngă sala de proiecție pentru ăia mai slabi de inimă?
A.C.: Ai să rîzi – mi-am dorit și ambulanțe, și infirmiere, cum făcea William Castle pe vremuri. Mi s-a spus că la anul, cînd poate vom avea și buget.
Rep.: Unde și cît se bea la festivalul ăsta?
A.C.: La cartierul general, în Piața Mare, unde Casa TIFF vine cu cocktailurile alea care făceau ravagii la Cluj – asta ziua. Noaptea ne mutăm în camping, unde am înființat terasa La Țăruș, care se închide dimineața, că sîntem festival serios.
Rep.: Ce zic cetățenii din Biertan despre filmele de groază și despre festival, în general? V-ați împrietenit cu ei?
A.C.: Cetățenii din Biertan sînt prietenoși cu noi și circumspecți apropo de filme. Anul trecut ne temeam c-or să ne alerge cu furci și topoare – n-au făcut-o. Probabil le-a plăcut. Sau poate le ascut pentru anul ăsta.
