Anchetele echipei Gsp, condusă de Cătălin Tolontan, au dus, iată, la a doua condamnare definitivă, după cea din dosarul transferurilor. Despre Copos și afacerile sale cu Loteria Română a mai scris și George Lăcătuș, în Evenimentul Zilei și în Cotidianul, pe vremea când acestea erau ziare. Pe țeavă mai stau pronunțarea în recursul Monicăi Iacob-Ridzi, care în primă instanță a luat cinci ani cu executare, și dosarul Galei Bute, care duce din ce în ce mai serios către prezidențiabila nepătată Elena Udrea. Dacă stăm să puricăm bine istoria post-decembristă a presei românești, cu greu vom mai descoperi o altă echipă de investigații de la care să fi pornit condamnări atât de clare, de dure și de așteptate precum cele din dosarul transferurilor sau cel al Loteriei. Ca să nu mai spunem că, în două dintre aceste anchete, erau lovite destul de dur interesele patronului publicației în care ele au apărut – dosarul Iacob-Ridzi și cel al Loteriei – fără ca acest lucru să ducă la pierderea locului de muncă de către jurnaliști. Mai rar așa ceva, iar aici nici măcar nu putem ști al cui e meritul, al ziariștilor care n-au plecat urechea la telefoanele și insinuările șefului și ale apropiaților săi, sau al șefului care n-a insistat prea mult cu presiunile asupra ziariștilor. Oricum, Voiculescu nu a dat niciodată prea multe parale pe materialele apărute în presa scrisă, fiind convins că doar televiziunea contează. De aia a ignorat multiplele informații și dezvăluiri care, până la urmă, l-au făcut să împărtășească azi regimul de viață al celor demascați de foștii săi angajați. Oricum, cu asemenea rezultate, „ziariștii sportivi“ dau lecții unor mult prea gonflați pseudo-ziariști de investigații, la al căror nas nu ajungi dacă nu te cațeri pe un teanc con-sistent de bani. Negri, dacă se poate.
Și pentru că tot veni vorba despre pseudo-ziariști de investigații, a apărut de ceva vreme unul care, plătit de Realitatea TV și de B1 TV, se declară ziarist de investigații freelancer. Stelian Negrea este numele său și, în mod ciudat, s-a alăturat grupului select care-l atacă zilele astea furibund pe Cătălin Tolontan. Din grup mai fac parte președintele României, enervat de insistența lui Tolo pe subiectul Galei Bute, și angajații-vedetă ai Antenei 3, enervați că același Tolo nu iese de mânuță cu ei pentru a-și demonstra loialitatea față de patron. Stelian Negrea, simțind de unde bate vântul și având încă, probabil, sentimente contradictorii față de Voiculescu, care l-a plătit gras înainte să fie părăsit din cauze ce ar putea fi definite prin formula „de rezultatul investigațiilor trebuie să profite angajatorul, nu doar contul angajatului“, a încercat să-l discrediteze pe tolo prezentând niște acte trunchiate din care ar fi reieșit că acesta împrumuta bani de la Crescent pentru a dezvolta Gsp. Surpriză-surpriză, însă, căci cel care împrumuta banii respectivi era Sorin Oancea, actualul proprietar al B1, loc pe unde zburdă în voie bâlbâielile încruntate ale lui Negrea. Deh, așa se întâmplă atunci când un fost consilier al ministrului de Finanțe Sebastian Vlădescu, pus acolo pentru că reprezenta cu glorie și nu foarte scump lobby-ul producătorilor de țigări, pretinde că se apucă de jurnalism de investigații. Chiar, oare plata pentru prestațiile acestui freelancer s-o fi făcând pe bază de contract sau tot la Negrea?
21 de vizualizări
Steliane, eu nu stiu pe unde ai terminat ziaristica, dar „Ma m-ai gandesc…” nu se scrie cu cratima!