Dacă-l rugăm pe prietenul lui Vanghelie, domnul Goagăl,
să ne dea o mână de ajutor, la o căutare după vânzarea de detectoare de metale găsim nu mai puțin de 15.000 de rezultate. Unele link-uri duc la site-uri care vând detectoare, nu puține. Altele duc la site-uri care oferă sfaturi despre detectoare, iar altele țin un soi de evidență a marilor realizări ale detectoarelor de metale în România, pentru a te trimite ulterior spre un site care vinde, desigur, detectoare de metale.
De unde, aproape din senin, atâta dragoste pentru detectoarele de metale? Ce i-a apucat pe români să vândă și să cumpere astfel de scule, ce evenimente de dată mai mult sau mai puțin recentă i-au determinat pe compatrioții noștri să se transforme în împătimiți descoperitori de feroase și neferoase? Păi, să luăm un caz recent de succes în materie.
Ion Cioclea trăiește în Desa, județul Dolj.
Soția e plecată în străinătate, să câștige niște bani, iar nea Ion a rămas în Desa, să mai lucreze pământul și să aibă grijă de casă. Și cum avea el grijă de casă, și-a dat seama că acoperișul trebuie reparat. A vorbit cu soața din diaspora, iar aceasta, fericită că ne-am luat țara înapoi, i-a trimis bani să repare acoperișul. În loc să bea banii, cum mulți ar fi făcut-o, Ion Cioclea și-a cumpărat un detector de metale. Pentru că, brusc, s-a decis să devină ori arheolog, ori căutător de comori. Și uite-așa, umblând cu detectorul de metale pe câmpuri, Ion Cioclea a descoperit, în ianuarie anul acesta, două morminte în care, pe lângă oasele decedaților, se aflau și niște arme din alte vremuri. Descoperirile domnului Cioclea au ajuns la Muzeul Olteniei, unde specialiștii au opinat că ar fi vorba de obiecte din vremea celților care trăiau la sud de Dunăre, dar își îngropau morții dincolo de apă. La un moment dat ar trebui să vină și niște specialiști germani ca să ne spună exact din ce perioadă datează obiectele găsite de nea Ion și cam cât valorează ele. Căci, dacă sunt valoroase și din punct de vedere financiar, nu doar istoric, Ion Cioclea ar urma să primească 30-45% din valoarea de piață a obiectelor.
Iar acesta e doar un caz, poate mai puțin celebru, deși a apărut și la PRO TV.
Paul Croitoru, de exemplu, angajat al Primăriei din Cacica,
județul Suceava, a descoperit anul trecut, în zona în care trăiește, 309 monede de argint, imitații dacice după monede macedonene, și 40 de fragmente de monede. Și Paul Croitoru avea un detector de metale, pe care dăduse 200 de euro și îl folosea ca „pasionat de istorie”. Pentru descoperirea lui, mult mai norocosul domn Croitoru a primit un premiu de 10.000 de lei direct din mâna premierului Ponta, care a fost el însuși în comuna Cacica, profitând de faptul că tot avea drum pe-acolo în campania electorală pentru prezidențiale. Iar asta nu e tot: comoara găsită de Paul Croitoru valorează cam 150.000 de euro, la o primă evaluare sumară, iar arheologul amator ar putea primi încă minimum 50.000 de euro drept recompensă pentru descoperirea lui.
În fine, probabil cel mai celebru caz recent
de om căruia i-a pus Dumnezeu detectorul în mână și mâna-n cap este cel al lui Iulian Enache, din Golești, județul Vâlcea. Iulian Enache, pasionat de istorie, desigur, umbla cu detectorul lui de metale pe coclauri și, încet-încet, a descoperit 47.295 de bani de argint din secolul al XV-lea. La 54,7 kilograme de argint și dat fiind numărul mare de piese, acesta este cel mai mare tezaur monetar de argint găsit pe teritoriul României. Tot la o evaluare primară, ca și în cazul descoperirii de la Cacica, tezaurul de la Golești ar valora cel puțin 500.000 de euro, iar faptul că e vorba despre un tezaur i-ar aduce lui Iulian Enache 45% din valoarea acestuia, adică minimum 225.000 de euro. Asta după ce același darnic prim-ministru al României, Victor Ponta, l-a premiat pe Iulian Enache cu 45.000 de lei pentru că a descoperit comoara și a dus-o direct la Muzeul Național de Istorie a României.
Ooops, direct la MNIR am spus? Da, direct la MNIR, nu e o greșeală. Deși legea spune cu totul și cu totul altceva. Legea spune că o descoperire arheologică întâmplătoare este raportată întâi de toate Primăriei pe raza căreia s-a efectuat descoperirea, iar de acolo, descoperirea este preluată în custodie de către cea mai apropiată unitate competentă, de obicei cel mai apropiat muzeu. Or, în cazul descoperirii de la Golești, până la MNIR mai erau multe muzee în drum.
Numai că dacă te duci la Primărie încep problemele: ai autorizație de la Poliția județeană pentru detectorul de metale? Căci da, conform aceleiași legi, detectoarele de metale nu pot fi deținute sau comercializate fără autorizație de la Poliție.
Asta ar fi o problemă pe care o poate isca depunerea descoperirii conform legii. A doua problemă este că, dacă nu te duci cu comoara direct sus, eventual cu ziariștii după tine, riști să fii întrebat dacă ai cumva autorizație de la Ministerul Culturii pentru a efectua cercetări arheologice. Și, în fine, a treia problemă pe care o poți avea este să pierzi recompensa, pentru că nu a fost vorba despre o descoperire arheologică întâmplătoare, ci despre un act de braconaj arheologic.
Descoperirile arheologice întâmplătoare
sunt doar acele descoperiri realizate în timpul unor lucrări de construcții, lucrări agricole sau ca urmare a unor fenomene naturale, cum ar fi alunecările de pământ. A umbla cu detectorul de metale după morminte, sulițe, săgeți, dar mai ales monede, fără să fii arheolog și fără să ai aprobările și autorizațiile necesare, nu este descoperire întâmplătoare, ci căutare de comori. Or legea nu doar că nu încurajează căutarea de comori, dar o și pedepsește.
Să recapitulăm: un tip din Dolj a distrus două morminte posibil celtice, săpând neștiințific după aur. Un tip din Suceava, care pretindea că scormonește după vârfuri de săgeți și căști din al doilea război mondial, va da statul în judecată pentru a lua cât mai mulți bani din comoara descoperită de el, după ce, săpând, a distrus toate celelalte dovezi arheologice aflate în sit. Și, în fine, un tip din Vâlcea a încălcat în mod repetat legea, dar a primit deja 45.000 de lei și mai așteaptă încă 250.000 de euro.
Asta doar ca să știți de ce la căutarea pe Goagăl după vânzarea de detectoare de metale în România avem nu mai puțin de 15.000 de răspunsuri.
127 de vizualizări
Redau aici un comentariu, facut fata de distribuirea acestui articol pe un grup de Facebook. Ar mai fi multe spus dar cred ca este suficient:
In afara de faptul, fara prea mare importanta, ca cel premiat in poza nu e colegul Paul Croitoru ci colegul Iulian Enache, am de spus urmatoarele:
1. Cu cat se face mai multa valva in jurul descoperirilor facute cu detectoare de metale, cu atat se va inmulti numarul celor care cumpara detectoare de metale doar pentru ca viseaza sa dea lovitura. Iar aia arunca o imagine groaznica si asupra hobby-istilor onesti pentru ca pur si simplu unor disperati nu le pasa de nimic in afara de castigul propriu.
2. O vorba veche si inteleapta zice ceva de genul „mutu’ f*te pamantu'” si bine zice. Cata vreme vom continua sa facem tot ce ne sta in putinta pentru ca ceea ce descoperim noi sa rasune cat mai tare in presa, toate luminile si, implicit, toate tunurile vor fi pe noi. Plebea si presa nu prea stiu (sau nu vor!) sa faca deosebire intre un detectorist corect si un braconier arheologic. Ne-o facem cu mana noastra.
3. In cazul de fata sunt criticati, probabil la comanda (ca asta face presa), colegi care au procedat in mod onest (cu exceptia celui de la Desa pe care l-am vazut intr-un reportaj pe Digi24 spunand ca el are de terminat casa, deci nu are cum sa nu se duca unde ii zice muzeul sa nu se duca sau cam asa ceva).
4. Ne mai aduce masive deservicii si adversitatea dezvoltata de muzeele judetene fata de faptul ca descoperiri facute in judetele lor ajung la Muzeul National de Istorie a Romaniei in loc sa ajunga la ei. Oare isi inchipuie cineva ca un muzeu judetean vede cu ochi buni faptul ca li se scot din judet tezaurele si artefactele si sunt duse la Bucuresti iar ei raman cu ochii in soare? Pana la urma, recompensa este platita de catre Ministerul de Finante, ei aproba rectificarile bugetare si aloca bugetele aferente recompenselor. Iei aceeasi recompensa si la Bucuresti si la Targoviste sau Suceava. E drept ca exista si unele judete (gen Hunedoara – dar exista motive dureroase acolo) unde cei de la muzeul judetean nu se poarta deloc bine cu descoperitorii si descoperirile (pur si simplu le arunca in depozit si uita de ele) dar, daca te tii tare pe pozitie, poti sa ii obligi sa procedeze corect.
5. Faptul ca o grupare/asociatie/echipa (sau cum s-o numi ea) de detectoristi descopera, in mod sistematic, aproape zilnic (ca si cum s-ar fi lasat de serviciu si doar cu asta se mai ocupa) lucruri importante, asta nu poate fi lucru curat. Nimeni nu are atata noroc si nimeni nu poate descoperi singur, atatea informatii asa de bine tintite. Iar publicitatea, insistenta, facuta acestor descoperiri neintrerupte nu face altceva decat sa atraga atentia si sa ridice mari semne de intrebare. Voi, Grupul Bucuresti (cum va place sa va autointitulati), poate credeti ca e vreo mare fapta de glorie sa ii faceti invidiosi pe toti ceilalti colegi detectoristi (care nu sunt nici pe departe atat de mari si tari ca voi) cu descoperirile voastre, de-a dreptul incredibile ca raport de cantitate pe unitatea de timp, insa, in realitate, prin publicitatea asta, pe termen lung va faceti rau si voua si tuturor celorlalti detectoristi. Chiar daca acesta e un grup inchis, puteti sa fiti siguri ca printre membrii grupului nu sunt doar detectoristi.
6. Daca va uitati pe pagina mea de Facebook, nu veti gasi absolut nimic legat de detectia de metale intrucat oamenii, in marea lor masa, vad acest hobby cu ochi rai, asa ne-a „pictat” presa, iar eu nu am timp sa stau sa fac lumea sa inteleaga cum stau, de fapt, lucrurile. Apoi, daca in postarile mele de pe forum-uri nu gasiti absolut nici o poza a vreunei descoperiri, asta nu inseamna ca nu am facut vreuna. Ba, dimpotriva, am gasit destule chestii de importanta arheologica pe care le-am si donat (adica le-am predat fara sa cer recompensa) muzeului local dar, pur si simplu, am considerat ca este mai intelept si mai sanatos sa nu ma laud cu ele nicaieri in public.
7. Ma tem ca, din cauza acestui curent advers care se inteteste in jurul detectoriei, latul se va strange din ce in ce mai mult si, nu peste mult timp, vom asista, fara sa putem face ceva, la o inasprire consistenta a legislatiei sau, Doamne-feri, la interzicerea detectoriei.
8. Dati-va cu reveneala pana nu e prea tarziu. Acceptati ca este intru totul preferabil sa predati fara sa faceti valva in jurul descoperirilor. Presa stie cel mai bine sa ia un lucru bun si corect pe care il faci tu si sa ti-l perverteasca, sa ti-l manjeasca cu rahat pana cand lucrul bun ajunge sa fie privit de toti ceilalti drept un lucru groaznic.
9. Descoperiri superbe -in respectul legii- si multa intelepciune va doresc tuturor!
Articol gresit din multe puncte de vedere.Subliniez doar o greseala.Iulian Enache,nu a dus tezaurul la muzeu.Ci a sunat la MNIR si o echipa de acolo s-a prezentat la el sa ridice tezaurul,iar inainte de asta a instiintat si primaria.Nu am inteles partea cu ” tocmai la mnir ” . Legea nu precizeaza ca trebuie sa predai celui mai apropiat muzeu,ci doar sa predai in 72 ore,deci daca vroia,putea sa predea la Constanta sau la Timisoara.Autoriazie avea,deci care-i baiu ? Dacai il prindeau cu ele la vama,incercand sa le scoata din tara,intelegeam,dar asa,ce tot aveti cu el ? Adica,,,,ce aveti cu ei ?
O sa spun doar atât: tezaurul a fost predat la MNIR după ce in prealabil s-a cerut acordul scris al primarului comunei pe raza căreia s-a făcut descoperirea. Dar asta nu suna bine cand vrei sa scrii mizerii de impact,nu? In ceea ce privește acuzația ca nu aveam autorizație trebuie sa fi idiot sa crezi ca nu, si nu s-a verificat asta la momentul respectiv.Legea spune așa:” Prin descoperire arheologica întâmplătoare se înțelege orice descoperire arheologica alta decât descoperirea arheologica atestata”. Autorul a făcut o investigație „profesionista” pe goagăl așa cum afirma la începutul articolului si a ieșit…asta!
Mali sunt homines qui bonis dicunt male.
Memento…