Văzându-l și ascultându-l pe Băsescu la Realitatea Plus am avut un puternic sentiment de sfârșit de ani ’90, început de anii 2000. Acele talk-show-uri în care se spuneau de toate, în care se făceau dezvăluiri, în care se aruncau adevăruri de parcă se spărgeau semințe pe stadion – amestec de politică, divertisment și casă de nebuni. Băsescu e bun când vorbește din afara sferei Puterii, e articulat, logic și, până la un punct, are și dreptate. A dat de pământ cu Anca Alexandrescu chiar la ea în cloacă. I-a recomandat Savianei Rusu să o întrebe pe Anca Alexandrescu despre nenorocirile guvernării Năstase, căci a fost acolo.
Ce vreau să spun: la fel cum eu, la 18-19 ani, nu înțelegeam. la sfârșitul anilor ’90, istoria pre-decembristă a multor personaje din spațiul public, mă gândesc că așa sunt azi mulți care se uită la Alexandreasca și poate cred e vreun jurnalist de carieră, vreo justițiară mânată de o arzătoare dorință de dreptate, ori că Băsescu e un fost președinte decent, ajuns azi un bătrânel decent care, iată, ce bine le zice. Cred că foarte mulți suveraniști și-au umplut creierii cu daci, Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul, nemaiavând loc și pentru istorie mai recentă, aia în care Anca Alexandrescu era cărătoare de foi pe lângă Năstase, Oprescu ori Dragnea.
Dar cine naiba e Sorin Oprescu, nu?