Îl știu pe Cozmin Gușă de foarte mult timp. Nu personal. Nici măcar nu pot să zic că l-am auzit vorbind, pentru că am o superputere de-asta care mă face să nu pot auzi lucruri plictisitoare. Dar îi mai văd fața din cînd în cînd. Și mi se pare că se transformă la față în împăratul din Star Wars. Așa e partea întunecată a forței, îți strică tenul. Poate de-aia nici nu i-a ieșit în politică. Pentru că nu trăiește cu mult timp în urmă, într-o galaxie îndepărtată.
Dar, cu toate că nu mai pare să aibă ambiții politice, încă mai vorbește în public. Își dă cu părerea de analist pe la Realitatea, unde e acționar majoritar. Zilnic, niște conversații telefonice cu omul, despre cum crede el că se vor mișca chestiile în politică, sînt transformate în articole de ăia maximum trei scribi cu salariu minim pe economie care mai muncesc acolo. Nu știu ce zice, că nu pot să citesc lucruri lungi și speculative despre politică. Însă mereu, lîngă articole, sînt poze cu fața lui, de om care a încercat să-l electrocuteze cu Forța pe Mace Windu și acesta i-a respins fulgerele înapoi în figură. Ce mă interesează pe mine este de ce o face, de ce mai vorbește în public. Și aici am două teorii complet diferite.
Prima e că bate dimineața un angajat la el în ușă, cu capul plecat și cu basca în mînă, și îi spune: ”Domnu’ Gușă, sărut mîinile, avem și noi niște subiecte care trebuie dezbătute și nu ne pricepem, că toți oamenii cu un vag bun-simț al observației au plecat de ceva timp de pe corabia asta care se scufundă. Și nici bani să plătim un analist nu avem – că veni vorba, nu știți dumneavoastră, luna asta ne luăm salariul? Mă rog, mai avem un băiat. Are o pată pe cap și zice lumii că îl cheamă Hanibal și că e psiholog. Noi toți îl bănuim că e pacient, dar nu îi spunem nimic, să nu se supere, că nu cere bani. Nu ați putea, dacă tot vă uitați la noi cum murim de foame, să ne vorbiți dumneavoastră gratis, din vasta experiență de părerist despre absolut orice, șefu’?”. Moment în care, grohăind a lehamite, Gușă oprește jocul de Solitaire și pune osul la muncă pentru binele firmei.
A doua teorie e că, de fapt, omul de-aia și-a luat televiziune. Ca să poată pune cîțiva oameni să-i bage în seamă părerile. Că vin ăia la muncă agale, tîrîndu-și foamea pe holuri, cu covrigi în minte, și îl găsesc pe Gușă vesel, sătul și radiind de bucurie că, fiind șef, poate să oblige oameni să-l bage în seamă. Să-i publice părerile de expert autoproclamat. Și ar fi în tipologia personajului. N-a vrut nimeni să se joace cu el în politică, și-a făcut partid. N-a vrut nimeni să-l bage în seamă ca om cu partid, și-a luat televiziune. Probabil, cînd era mic, îi plătea pe copii să joace fotbal cu el și să-l lase să dea goluri.