* O știți pe aia cu “Bei o bere și faci două”? Vă zic eu că e adevărat. Ca un adevărat om de știință, am verificat personal treaba asta, prin experiment. Să nu credeți că m-am mulțumit cu unul singur, am testat și retestat ipoteza, de nenumărate ori, și am ajuns la o singură concluzie: așa-i!
De fapt (nu știam, am aflat recent), nu cantitatea băută e cheia, ci calitatea.
Pe scurt, alcoolul e diuretic. Adică ceva din el face ca rinichii să producă mai multă urină. Ideea e așa: alcoolul împiedică una dintre funcțiile vasopresinei (un hormon antidiuretic ce acționează asupra rinichilor – îi convinge să crească absorbția apei). Scade vasopresina, va scădea și cantitatea de apă absorbită de organism, deci va fi mai multă disponibilă pentru eliminare. De-aia eliminăm mai multă apă decît am băut (sub formă de alcool), iar deshidratarea asta este unul dintre motivele mahmurelii. De-aia cunoscătorii beau un pahar de apă la o unitate de alcool consumată. Și zic “unitate” pentru că, așa cum ziceam mai sus, nu doar berea are efectul ăsta, ci și vinul sau tăriile. Da, am testat și ipoteza asta.
* Și pe asta ați trăit-o cei mai mulți: unghiile scîrțîind pe tablă. Brrr, doar evocarea imaginii și-mi zbîrlește părul de pe mîini. De ce ne deranjează sunetul ăla atît de mult? S-au făcut multe studii și concluzia a fost că este, de departe, cel mai deranjant sunet pentru noi, oamenii. (Bine, recunosc, sunetul de mitralieră în proximitate mă deranjează destul de tare, dar cum e mult mai probabil să zgîrie cineva tabla pe lîngă mine, să rămînem la asta.)
Ce e în sunetul ăsta de ne zburlește așa? Cercetătorii l-au filtrat și au ajuns la o concluzie: cică nu frecvențele înalte ne deranjează atît de mult, ci bașii. Frecvențele joase din zgîriatul cu unghiile pe tablă (brr, din nou!) sînt de nesuportat. Una dintre explicațiile cele mai plauzibile are de-a face cu trecutul nostru. Se pare că sunetul ăsta seamănă foarte mult cu strigătul de avertizare al anumitor maimuțe. Și, deci, ar fi vorba despre un reflex bine întipărit în hard-ul nostru, ceva care ne alertează cînd există un pericol iminent. Normal, unde sînt table? La școală! Pericol iminent, nu?
* Și una pe care sigur n-ați trăit-o, dar poate v-a chinuit mirarea: de ce nu se topesc igluurile? Știți voi, căsuțele alea din zăpadă, de prin cărțile pentru copii. Doar oamenii ăia se încălzesc la foc, fac grătare și fierb apă pentru ceai, cafea sau ciorbă de morsă (habar n-am ce mănîncă, da’ ciorba de morsă ar putea fi bună). Și mai degajă și ei propria căldură. Așa încît temperatura din interior poate ajunge la 10-25 de grade. Adică mult peste temperatura de topire a gheții. Deci de ce nu se topește zăpada? De fapt, se topește. Însă doar un strat superficial, care îngheață imediat la loc, fiind în contact cu restul de zăpadă din pereți (un izolator grozav!). Iar reînghețarea asta continuă e precum călirea metalelor, întărește gheața și face igluul mai solid. În plus, igluurile au o deschidere în vîrf, iar cel mai fierbinte aer iese pe acolo și nu afectează pereții. Deci data viitoare cînd construiți un iglu, relaxați-vă. Puteți chiar bea o tărie și face pipi pe pereți, îngheață imediat și întărește “structura”.
