O duminică de vizionare silnică,
un lung prizonierat în fața televizorului, Gulag digital, Canal după Canal. Da, duminica asta am stat acasă izolat de lume, privind la televizor cum leii mănâncă un pui de bivol sălbatic, cum au lansat naziștii prima rachetă V2, ce crime a mai făcut o psihopată din Louisville și cum se fabrică cremvurștii. Ca și cum asta nu ar fi fost destul, nu am ratat nici cursele de la Indianapolis, nici săriturile cu schiurile de la trambulină, pentru că mi-am ispășit duminică pedeapsa prin cablu, după ce vineri am încercat inutil să plătesc impozitul la Circa Financiară a sectorului 5.
Nu mi-am pus cagulă pe față și nici nu am luat ostatici. În schimb, am devenit complice prin lipsă de reacție, prin blazare, supunere socială și deznădejde la implementarea unui nou soft care calculează, impozitează și arhivează, un up-grade ce a aruncat în aer întreaga birocrație temeinic așezată pe soft-ul anului fiscal anterior. Arhivele sunt praf, serverele palpită în rețea ca un economist lovit de spasm cerebral în timp ce calcula penalități pentru impozite restante.
O bătrânică ce n-a dormit din decembrie de teama impozitului pe casă, majorat în 2014, a primit o știre groaznică: să vină în februarie, să plătească fără reducere, acum e soft-ul praf și aproape imposibil să mai găsești un rol fiscal. Un alt domn, un alt caz de haos ajuns pe tărâmul apoplexiei, află că are de plătit – și el, și soția – impozit pe același apartament.
La Circa Financiară
se intră cu speranța că statul îți va penetra buzunarul cu impozitul și se iese înjurându-l fie pe Ponta, fie pe Băsescu, după simpatiile politice ale fiecăruia, pentru că statul e impotent, nu te penetrează fiscal și ajungi să plătești penalizări. În fine, nu vă mai rețin cu dramele de la Circa Financiară. Doar atât: că la Marean, în sectorul 5, arhiva e în computer, iar computerul în aer. Și în timp ce soft-ul agonizează neînțeles prin hard-uri de primărie și Circă Financiară, dincolo de Zăbrăuți, peste câmp, sute de vile au răsărit vânjos din glie.
Nu tu hârțogărie, nu tu avize, nu tu PUZ-uri. Doar casele unor români rebeli, visele unor plătitori de șpăgi, proprietari incerți care așteaptă o minune, minunea unui soft nou ce poate transforma intabularea din neantul câmpiei bărăgănene într-un fel de cucerire a Vestului, dar fără glorie, atâta timp cât lipsesc indienii. Iată de ce realitatea trăită cu vinovăție în Circa Financiară m-a aruncat într-o ocnă personală, într-un penitenciar interior, într-o recluziune totală în fața televizorului. Am ajuns, temniță după temniță audiovizuală, în prime-time-ul sistemului torționar, la reeducare prin televiziunile de știri, acolo unde exhibiționismul rating-urilor seamănă foarte mult cu raportările triumfale ale cincinalelor comuniste din agricultură. Numai că în loc de tone la hectar sunt spectatori la interval orar.
Fiecare realizator, fiecare analist politic
vorbește în numele milioanelor de prizonieri ai telecomenzii, o sentință mediatică ce te condamnă la o nouă formă de sistem politic, cea în care nici nu mai trebuie să votezi un partid sau altul când vine sorocul. Doar trebuie să te uiți la televizor, iar rating-ul televiziunilor îți va spune procentele partidelor din Parlament în funcție de câți români vor să asculte știri care înjură Puterea și câți juisează când aud știri care belesc Opoziția. Ce folos că luni tocmai scăpasem din temnițele televiziunilor, liber să-mi încerc norocul cu soft-ul la Circa Financiară? Un avion cu doctori și organe de la donatori s-a prăbușit undeva, în drum spre Cluj. O dramă națională ce se va transforma în scurt timp în circ politic televizat, o gură de oxigen pentru rating. Cui îi mai pasă de impozite? Pe bune.