Un bărbat din Oltenița a fost arestat pentru 30 de zile pentru ultragiu. Mai exact, omul avea un scandal de bun-simț cu Poliția pe 31 ianuarie și a fost arestat pe 7 februarie. Sînt sigur că românii mediocri vor comenta cazul în cheia clasică: „Organele legii și-au făcut prompt datoria”. Ei bine, să vă fie rușine. De data asta, polițiștii au fost cu adevărat prompți. Nu e vina lor că arestatul a sfidat statul de drept și i-a insultat folosind cuvinte polisilabice.
O femeie de 83 de ani din județul Alba a plătit 80.000 de lei unui țepar specializat în metoda “Accidentul”. Nu, nu ne interesează cum a fost posibilă o asemenea gogomănie, nu, nu vrem să știm de ce Poliția nu ia măsuri. Fiind oameni înțelegători, ne mulțumim și cu date mai puțin importante: numele, adresa și numărul de telefon.
Un tîlhar a reușit să se impună prin originalitate atunci cînd a combinat sexul oral, tîlhăria și un bătrîn de 86 de ani în același dosar penal. Am adăuga că distinsul cetățean era liber fiindcă era cercetat pentru crimă, dar sigur se vor găsi oameni naivi care să spună: „Dacă era justiție în țara asta, ticălosul ăsta ar fi fost deja după gratii!”. Drăguț, dar complet fals. Dacă în România ar fi justiție, ar fi tot românească – deci, în cel mai bun caz, tîlharul ar fi fost judecat pentru homosexualitate. Și de condamnat, ar fi fost condamnată victima pentru prostituție.
