Caţavencii

Divorțul anului. Nimeni nu se aștepta la asta!

Screenshot

Pentru cazul Andi Moisescu vs Olivia Steer mergeți la alt ghișeu. Aici discutăm despre o despărțire mult mai grea, un trăsnet care a lovit de unde nu ne așteptam. Petre Daea divorțează de soția sa Camelia, o femeie cu douăzeci de ani mai tânără decât micuțul agronom și o destoinică lucrătoare la stat, cu funcția de directoare mare pe la APIA.

Plin de energie, Daea e pe cale să bifeze al treilea divorț din măreața lui viață dedicată gliei și roadelor sale. Nu știm cum s-au terminat primele două căsnicii, dar despre ultima s-a dat și în presă. „Îți mut dinții!”, „Te rup în două!” și niște agresiuni fizice sunt menționate ca motive pentru care doamna Camelia a cerut, în decembrie 2024, ordin de protecție împotriva lui Petre. N-am fi bănuit că sub carcasa de brigadier dus de partid cu forța la continuare de studii și făcut șefuleț, șef, ministru etc. se poate ascunde un asemenea zmeu. Îl ascultam cum mângâia blajin roșiile cu vorba, cum dezmierda porumbul sau cum mamelea legumele pe ogoare. Ni-l imaginam înjurând astral, cu soarele și luna, folosind verbul „a regula” pentru babardeală și substantivul „sulă” atunci când îi venea să-și bage ceva la nervi. Un asemenea comportament nu face cinste unui cadru de nădejde care a slujit comunismul atât în Epoca de Aur, cât și în capitalism, tovarășe Daea!

Dacă tot i-am spus micuțul agronom în primul paragraf, m-a pocnit și un deja-vu. Deși nu-l cunoșteam, nu știam cine e, cum arată, cum vorbește sau cu ce se ocupă, când l-am văzut prima oară pe Călin Georgescu am avut senzația că-l știu bine. Personajul îmi era familiar, mai văzusem acest tipar de multe ori. Mi-am amintit de toți colegii părinților mei agronomi, o bună parte din ei niște hoți siniștri, toți mari creștini, cu vorba aia țărănească dulce și spoită cu harneală de oraș. Îmi dau seama că în toți anii în care l-am auzit pe Daea, de fapt am ascultat un Georgescu mai rudimentar. Un Georgescu mai puțin rafinat și mai ars de soare. Mi s-a povestit că, pe vremea lui Ceașcă, oamenii din zona agricol-zootehnică tremurau doar când auzeau numele Daea. Eu și mulți alții tremurăm când auzim „Călin Georgescu Președinte!”. Demența piticilor cu multă putere e repetabilă, nu a fost vindecată niciodată în istorie și nici nu cred că are leac. Ce voiam să spun e că „președintele ales” e abia la a doua căsătorie. Să nu vă mire dacă o să vedeți știrea cu divorțul secolului dintre el și Cristela. Asta nu va afecta deloc cantitatea de dragoste cu care CG va fi înconjurat de secta lui. Dar ne va ajuta să vedem că și agronomii sunt oameni.

Exit mobile version