Gen Blestemul iubirii de PDL
Radu Moraru (naş), despre Mircea Badea: „Iepuraş, te-ai gândit vreodată că s-ar putea să ţi se îndeplinească blestemele şi să porţi toată viaţa, până la nebunie, acest păcat cu tine?“ (nasul.tv, 6 octombrie)
Iată că Radu Moraru ridică la fileu problema filosofică eternă: dacă s-ar îndeplini blestemele? Eu, unul, opinez că nu s-au îndeplinit niciodată, altminteri am fi văzut mulţi oameni purtîndu-şi mamele înfipte pe cap, ca pe nişte pălării.
Gen Flatulare humanum est
Mircea Badea (analist fin): „Mă adresez aici pupătorului de g****ă băsistă Radu Moraru, care a simţit nevoia să fie o ţigancă împuţită şi să flatuleze texte pline de propagandă băsistă stereotipă.“ (mircea-badea.ro, 7 octombrie)
Se pare că Mircea a scăpat iarăşi în CD-urile cu Paraziţii. Eu i-am zis doamnei Badea că muzica hip-hop are o influenţă negativă şi o să-i strice copilul. Dar te-nţelegi cu nebunul?
Gen Frica păzeşte silicoanele
Dj Harra (cantitate neglijabilă): „Eu nu mă mărit de teamă de a nu divorţa“. (Libertatea, 3 octombrie)
Foarte frumos. E ca şi cum nu ai vrea să mănînci de teamă să nu te caci.