Am un prieten dezvoltator imobiliar. Am stat ieri la o cafea cu el și, dintr-una într-alta, am dat-o în combinațiile imobiliare ale momentului. București, zona de nord, prețuri mari. Omul nu este orientat către afacerile cu vile destinate centaurilor financiari ai momentului, ci către blocuri unde un apartament de 100 de metri pătrați costă cât o casă cu etaj și curte mare în sudul orașului. Intrând în zona lui de activitate, prietenul și-a aprins un trabuc, a sorbit din paharul cu Jack în care zăngăneau trei cuburi de gheață, apoi s-a așezat mai confortabil în fotoliu. Mâței mele nu i-a reușit diversiunea cu mieunatul în bucătărie după haleală și nici mușcatelor care îmi făceau semne din contrejour-ul ferestrei că am uitat de două zile să le ud. Am ignorat totul și nu l-am întrerupt pe cel din fața mea.
– Băi, omule, vânzarea de apartamente în blocurile bengoase este doar prima etapă în afacerea asta. Și a mers bine, nu am de ce să mă plâng. Știi de ce? Pentru că erau niște băieți care cumpără, logic, nu? Dar nu cumpărau pentru că și-au făcut o familie și vor și ei casa lor, la nivelul veniturilor pe care le au, ci pentru că la rândul lor investesc într-o afacere clasică: închirierea de apartamente. Până aici sună banal, așa-i? Buun… Cine închiriază? Familii tinere care bla-bla-bla? No, tăticule… Niște firme fantomatice, de care nu a auzit nimeni, mulți IT-iști care-și fac un fel de birouri private, de unde lucrează pentru bănci, pentru multinaționale și tot așa. Fac bani, își permit apartamentul lor luxos în care lucrează fără să-i deranjeze nici pisica, nici copilul, nici soacra și nici nevasta. Dar fauna este mult mai bogată. Îți zic eu și știu ce vorbesc. Videochat. Te-ai gândit și tu, șmechere. Ha, ha, ha! Și uite cum vând eu apartamente, iar când văd că merge piața nașpa, le închiriez rapid și în final fac mai mulți bani decât dacă le-aș vinde pe toate din prima! Dacă am cumpărător, dau proastele afară… Înțelegi?
– I-auzi, zic eu mângâind mâța care mi s-a urcat în brațe, încercând să mă seducă și să mă ducă în bucătărie, la punga cu croanțe.
– Sunt bunăciuni independente – îmi zice el – care au investit în vibratoare, cameră web, un pat bun pentru menaj în trei, un laptop cu placă video tare, dildo și alte scule din astea. Când fac online, nu fac la botul calului și tot așa, înțelegi? Lucrează 12 cu 24. Ha, ha, ha… Bă, dar să știi și că afacerea e instituționalizată și că există botoxate angajate să-și bage tot felul de unelte ale plăcerii videochat-ului în părțile intime, după dorințele bărbatului care bălește undeva la capătul Net-ului și plătește pentru asta generos. OK, sunt angajați și băieți care fac chat pentru alți băieți, sunt și două fete care se iubesc pentru alte fete care privesc, na… Din astea, pentru toate gusturile, că lumea e mare și fiecare e cu aia mă-sii.. Te-ai prins? Sunt dezvoltator și torn beton cu curve la balcon… Ha, ha, ha! Mai bagă și tu un uischean peste cuburile astea de gheață.
– Ai blocul finisat și fete la videochat, îl îngân eu turnând peste gheață…
– Hai, să trăiești! Dar să știi, prietene, că nu e totul așa de simplu precum pare. Există și un altfel de videochat, fără dildo la păsărică și sex virtual. Ai auzit de videochat-ul empatic? Normal că nu. Nici eu nu am auzit până să o am chiriașă pe doamna Didina. Contabilă, a lucrat cu bănci, căsătorită, cu copii, femeie serioasă, nu e ce crezi tu. Există o piață a videochat-ului undeva în prima ligă, pentru multimilionari, miliardari și alți stăpâni ai Universului. Ăștia, cu toți banii lor, se simt singuri atunci când vine vorba despre destăinuiri. Bă, au și ei nefericirile lor și nu le pot împărtăși cu cei cunoscuți. Pentru că le este rușine, pentru că nu au încredere sau pentru că pur și simplu își dau seama că nimănui din preajma lor nu îi pasă cu adevărat. Au nevoie de empatie față de suferința lor ascunsă. Înțelegi? Uite așa omul intră în videochat cu doamna Didina, asta are camera video pornită, el nu, deci discreție absolută.
– E ca la doctor, te așezi pe pat și începi să te destăinui, el notează și îți definește apucăturile freudiene, nu?
– Bă, nu e chiar așa, îmi zice amicul. Am stat de vorbă cu doamna Didina și mi-a explicat. Bogătanul la început vorbește câte în lună și în stele. Tatonează relația, ca să zic așa. Încet-încet, dă drumul și la problemele lui atunci când își dă seama că are cine să-l asculte cum trebuie. În general, ăștia caută femei pentru destăinuiri, poate că este o prelungire virtuală a empatiei pe care și-o doresc de la soție și nu au parte de ea, poate că are treabă cu imaginea mamei, nu știu… Cert este că miliardarul vrea o femeie care să-i înțeleagă problemele.
Prietenul meu mi-a explicat cum doamna Didina a devenit o profesionistă a acestui gen de videochat, este o artistă a genului. Ascultă, ascultă cu empatie, încurajează cu empatie, nu emite verdicte, nu dă sfaturi. Ea este un fel de vidanjă a problemelor unui miliardar american anonim, consumator pe Xanax. Doamna Didina are probabil acea expresie maternă a feței, acel chip generic de mamă care te îmbie să te așezi cu capul în poala ei, ca în clasa întâi. Știți voi faza aia în care îi ziceai mamei că ai luat patru la Matematică acum două săptămâni, iar ea nu te-a certat, ba chiar te-a trimis la joacă după ce ai promis că îți faci seara temele la Matematică?
– Bă, știi ce zic?
– Cred că da, îi zic eu cerând scuze că trebuie să cedez insistențelor mâței, care începuse deja să-și bage ghearele în papucii mei, așa că m-am dus la bucătărie să-i dau de mâncare fiarei blănoase. Prietenul continuă cu voce ridicată, să fie sigur că îl aud din bucătărie.
– Doamna Didina are un singur client, un abonat, bogătan din Statele Unite. Nu poate avea mai mulți, pentru că job-ul este să răspundă în orice moment, deci nu riscă să fie în videochat cu altcineva. Este un fel de exclusivitate. Ținând cont de diferența de fus orar, doamna Didina este pe recepție de la amiază până la 9-10 seara, așa e înțelegerea. Oricând intră ăla pe videochat la vorbe, ea e prezentă. O plătește în jur de 15.000 de dolari pe lună pentru asta. A avut inițial un client din Elveția, cică bancher divorțat, era mai bine cu fusul orar, acum îl are pe ăsta de la New York.
Mâța mănâncă mulțumită, iar eu mă întorc în fotoliu, îi mai torn un Jack prietenului și mai pun un cub de gheață în pahar.
– Auzi, îmi zice el, dar știi care e cea mai mare spaimă a doamnei Didina? Nu e, bă, nici Fiscul, nici că moare miliardarul de la supradoză de Xanax, nici că nu o mai lasă bărbat-su să facă videochat empatic. Bă, se teme de AI. Da, cum auzi.
– Și care e panica? îl întreb eu.
– Ia fii atent aici. Ea e convinsă că în curând AI va prelua această nișă a videochat-ului. Vor exista identități generate de AI, persoane virtuale capabile să asculte, să reacționeze și să transmită empatie. Ceva între femeia iubitoare care te ascultă înțelegătoare când i te destăinui și preotul care te spovedește în taină. Din punct de vedere vizual va fi imposibil să sesizezi vreo diferență între imaginea generată, dinamica ei și o persoană reală aflată în fața webcam-ului. Bă, închipuie-ți un site cu zeci de identități virtuale generate de AI, gata să asculte problemele fiecăruia. S-a terminat cu doamna Didina!
– Ia stai așa, că am o viziune… îi zic eu.
– Bagă, mă îndeamnă el, zăngănind în pahar cuburile de gheață rămase fără alcool.
– Site-uri de videochat în care damele cu dildo vor fi generate de AI. La „Categories“ ai personalități gen Marilyn Monroe, Madonna sau Sophia Loren, pentru ăia cu fetișuri retro. AI generează vocea vedetei, expresiile feței, gesturile, tot, în gamă videochat cu jucării sexuale, în care femeia face ce îi ceri. Tare, nu? Și mai ai categorie cu tipologii de gagici mișto random, curvulițe anonime, generate de AI la capitole stricte: roșcate, blonde, brunete, albe, negrese, asiatice, cu țâțe mari, cu fese bombate și tot așa. Piața e mare, diversă, iar AI o poate studia, astfel încât să extragă toate informațiile de care are nevoie pentru a genera femei virtuale fără a mai fi nevoie de apartamente închiriate, de jucării sexuale, de haine sexy, de machiaj… Lovitură grea pentru industrie, pentru economie. Falimente, fabrici închise, șomaj, criză socială și politică. Război.
– Bă, ai dreptate… îmi zice prietenul. Cu AI poți genera videochatiste extraterestre, pentru amatorii de senzații tari, maamă… Ce piață se deschide… Și mai știi ce? Doamna Didina nu o să-și piardă clienții! Vor fi mereu unii cu dare de mână care vor prefera videochatistele „bio“, în carne și oase, atestate de site-uri ca persoane reale. Pulimea o să meargă pe fetele generate de AI, mai ieftine, o să poată să opteze și pentru variante de gagici customizate, tunate, după dorințele fiecăruia. Iar eu o să construiesc și o să închiriez în continuare apartamente pentru firmele cu gagici generate de AI, pentru biovideochatistele adevărate și pentru doamna Didina, evident, cât o mai fi în carne și oase.
Mi-am dat seama că, dincolo de orice analize apocaliptice, AI nu va demola piața imobiliară de lux din București, chiar dacă taxele lui Trump și războiul lui economic cu toată lumea vor arunca în aer piața de dildo și alte jucării sexuale produse în China. Și acum pe bune, tot răul e spre bine: ce poate fi mai suveranist, mai patriotic și mai antiglobalist decât o fată tradițională la tufiș, în carne și oase, pe șoseaua de ieșire din Slobozia, acolo unde AI se disipează în natura înconjurătoare ialomițeană precum apa în pustiu?