Caţavencii

Doi buni prieteni: Tăpălagă și Ponta

Din când în când, câte un politician marginalizat, ejaculat, cum zicea Marean, dat jos din partid pe marginea drumului, se joacă de-a normalitatea. El e un tip foarte OK, numai că lumea în jurul său a luat-o cu totul razna. A venit rândul lui Victor Ponta să se joace de-a normalul. Oh, nu, nu e nimic original în comportamentul lui Ponta. Evident – cum altfel? –, copiază. Aduceți-vă aminte de Mircea Geoană și de mecla lui de victimă a pesediștilor turbați, a pesediștilor care se transformaseră în ceva ce el nu mai înțelegea.

Și ca să ne arate cât de normal e, ce face Ponta? Păi, se duce la HotNews să facă o spirală de urină cu Dan Tăpălagă împotriva lui Dragnea. Matur. HotNews parcă era plătit de pedeliști, de Băsescu, de Udrea  – sau cum zicea Ponta? Iar Ponta era răul absolut al României, plagiatorul ordinar, creatura care a luat beregata destinului acestei țări – sau cum zicea Tăpălagă? Ei bine, cei doi se joacă acum de-a normalii. Acei normali care nu au fost niciodată. Sfătoși, mirați, intrigați și consternați de dedesubturile acestui nenorocit de Dragnea, cei doi s-au văicărit ca doi bătrânei care au făcut războiul, dar care așa nenorociri, taică, nu au văzut!

Ce poate fi mai grețos decât să-l auzi pe Ponta în fața lui Tăpălagă povestind cum a fost pe domeniul lui Dragnea de la Belina, dar despre care habar nu avea că e al Tel Drum. Brusc, deci, Ponta pozează în prostul partidului. Adică toți știau cine e Dragnea, ce poate Dragnea, ce deține Dragnea, ce stăpînește, doar omul care era la vârful PSD-ului de pe vremea lui Năstase habar nu avea. Habar nu avea, probabil, de faptul că ”prietenia” lui cu Ghiță și a lor cu Kövesi, de care tot povestește, era cu totul altceva. Of, te gândești că PSD a fost condus de un pămpălău, iar premier ne-a fost un agarici.

Tăpălagă? Oh, Tăpălagă e îngrijorat de ceea ce află și profund mișcat de sinceritatea ”plagiatorului care a distrus țara asta, a jefuit-o cu infractorul Ghiță și-a dat-o pe mâna rușilor”.

Amuzant e că Ponta nu a exclus, acum câteva zile, nici un parteneriat cu PMP în Parlament. Mai mult de-atât, Băsescu a spus ”Exclus, niciodată”, ceea ce înseamnă că un astfel de parteneriat este nu doar posibil, ci și foarte probabil.

Exit mobile version