Pentru campania electorală de la europarlamentare, fiecare partid sau alianță electorală/politică are dreptul de a cheltui 750 de salarii minime brute pe economie pentru fiecare candidat de pe listă. Pe o listă sunt 33 de candidați, câte locuri de europarlamentari revin României, plus 10 rezerve. Adică o listă completă pentru alegerile europarlamentare conține 43 de candidați. Înmulțit cu 750, obținem 32.250 de salarii minime brute. Înmulțind cu 3.300 de lei, cât era salariul minim brut pe țară la 1 ianuarie, obținem 106.425.000 de lei, adică aproximativ 21.285.000 de euro. Ăștia sunt banii pe care îi poate cheltui un partid/alianță electorală în campania electorală pentru europarlamentare și îi și recuperează de la statul român dacă lista cu pricina obține mai mult de 3% din voturile celor care s-au prezentat la urne.
Până peste câteva luni, când vor apărea datele oficiale ale cheltuielilor făcute în campania la europarlamentare de către fiecare partid, singurul lucru pe care putem să-l facem este să ne întrebăm: „Frăție, unde-s milioanele?“.
Căci uitându-ne pe străzi, la televiziuni, prin presa scrisă, grămezile de bănet care ar fi trebuit să ne calce pe nervi prin frecvența materialelor electorale comandate și difuzate par a lipsi cu desăvârșire. Prin orașele mai mici și prin sate nu s-au rătăcit decât două-trei afișe la 5.000 de locuitori de-ale Reper, a apărut, din când în când, un timid candidat independent, mai apare Șoșoaca să își frângă cloaca și cam atât.
Alianța PSD-PNL a fluturat, pe la începutul campaniei, niște cărticele insipide, în care-și prezenta parte din campioni, au mai făcut niște filmulețe pe care le difuzează ba pe TV, ba online, dar, una peste alta, la costurile pieței, alianța comasată n-a cheltuit, real, mai mult de două-trei milioane de euro.
Ei bine, până la 21 de milioane mai este mult, foarte mult. Mai sunt 18-19 milioane de euro.
Dacă alianța PSD-PNL va cere spre decontare de la AEP o sumă apropiată de cele 21 de milioane pe care le deconta maximum, pregătiți-vă să aflați, cândva, că România s-a mai îmbogățit cu cel puțin doi milionari. Primii care au acces la fondurile pentru europarlamentare și care pot decide cum se cheltuiesc banii și cine îi primește sunt cei doi coordonatori ai campaniei, Mihai Tudose și Rareș Bogdan. Băieți buni, modești, care de-abia se ajung cu cei peste 10.000 de euro lunar pe care-i încasează de la Parlamentul European, ei sunt cei care pot decide ca pe cele 2-3.000 de afișe pentru europarlamentare să scrie că s-au tipărit 200.000, ca pe cele 20.000 de broșuri să scrie că s-au tipărit trei milioane, ei pot spune că 300.000 de euro pentru un spot cu imagini de stock e un preț corect și așa mai departe. Cu încuviințarea lor, costurile decontabile ale campaniei electorale pot crește de cinci, șase, șapte până la de zece ori față de realitate.
E un business nou, o oportunitate pe care puțini au sesizat-o, iar frumusețea este că nici nu trebuie să câștigi alegerile pentru a primi de la stat 21.000.000 de euro, din care să cheltuiești, real, mai puțin de o optime, cu tot cu taxele la stat. Cu 3,01% din voturile celor prezenți la urne nu intri în Parlamentul European, dar vei putea intra liniștit în orice club de bogătași din Europa, pe banii ălora care au refuzat să te voteze.