Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Doi poeți

Zoom Doi poeți

Poezia are reputaţia de a fi un gen dificil; şi este. E greu s-o scrii, s-o prinzi într-o radiografie critică, s-o traduci în termeni logici şi într-un limbaj al înţelegerii comune. Pentru a depăşi totuşi aceste greutăţi ne vom baza pe poeţii înşişi, pe versurile lor – care pe un spaţiu, uneori, extrem de redus vin cu lucruri de genul:

Unu. „Iată pînă unde poate ajunge/ privirea, dacă se trezeşte:// Deodată devine goală, aidoma/ unei ţevi de plumb prin care/ numai albastrul călătoreşte.”

Doi. „Am un telex prin strămoşi. Un fax/ prin oase. Mă/ bipăie sîngele înaintaşilor. E un videotelefon, aici, prin genele/ mici./ Prin genele lor. Prin ele primesc/ frisoane de dor.”

Într-o parte avem o ţeavă de plumb prin care călătoreşte numai albastrul, dincolo, un fax prin oase. Omul cucernic îşi face cruce cînd aude aşa ceva, după care cade pe gînduri şi spune: e scris adînc, este poezie.

Da, numai că la Unu avem o comparaţie minunat lucrată care îl „traduce” poetic pe goală pentru a figura ochiul interior al privirii; în timp ce la Doi avem de trei-patru ori exprimată, redundant, aceeaşi idee a comunicării cu strămoşii.

Unu are simţul limbii în care scrie: „numai albastrul călătoreşte” sună mult mai bine decît „călătoreşte numai albastrul”, iar încheierea pe verbul la prezent, unul cu multe silabe („călătoreşte”), sugerează continuarea, la infinit, a călătoriei.

La Doi, modernizarea în care e ambalată comunicarea cu strămoşii este forţată; dar să spunem că aceasta ar fi viziunea poetului: să inverseze termenii, lăsînd înaintaşilor un sînge care bipăie şi oferind protagonistului „frisoane de dor”. O viziune poetică e însă mai pretenţioasă decît o secvenţă de limbaj comun. E riscant să pui, în ea, un videotelefon în genele mici şi un fax prin oase: mai întîi pentru că sună rău, şi apoi fiindcă asocierea biologicului cu tehnologicul ar pretinde un spaţiu mai mare de lucru în text.

Versurile de la Unu fac un întreg, sînt părţi care construiesc dinamic şi ritmat ceva ce nu poate fi exprimat decît prin percepţie şi expresie poetică. Versurile de la Doi vor să fie şi vizionare, şi „inteligente”, să se vadă spiritul de glumă al poetului, dexteritatea sa imagistică. Le-am văzut…

Legendă: Unu e Nichita Stănescu, în 11 elegii (1966). Doi e Mihail Gălăţanu, în Douăsprezece cîntece înaintea naşterii, volum publicat în 2012 la Cartea Românească.

Exclusiv online

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint