S-a întîmplat și anul ăsta: în perioada 22 august – 22 septembrie, în satul Vama din Bucovina, a avut loc cea de-a opta ediție a workshop-ului de film documentar Aristoteles Workshop. Cinefili cum ne știți, am bifat și noi vreo patru zile de workshop. Suficient încît să ne împrietenim cu cei 12 cursanți, tineri din Europa Centrală și de Est, cu cei trei experți și tutori, regizorii Rafi Pitts, Jeroen Berkvens, John Appel și Tania Rakhmanova, dar și cu organizatorul acestui atelier, actorul Dan Nuțu.
Deci, după cîteva zile de căutări prin sat și prin împrejurimi, cei 12 cursanți și-au găsit subiectele documentarelor: un sirian care cîntă rap, o texancă măritată cu un sătean din Vama, un antrenor de fotbal charismatic care o face și pe instructorul de dansuri populare și o replică modernă a Meșterului Manole, un vamaiot care își construiește de peste 30 de ani o casă cu etaj. Apoi s-au apucat oamenii de filmat. Noi am ajuns spre finalul workshop-ului, așa că nu prea am mai prins filmări, ci mai mult montaj. C-o singură excepție: cîteva cadre trase în Căminul Cultural din Vama cu antrenorul echipei de fotbal F.C. Bradul Vama și ansamblul de dansuri populare Cetina. Domnu’ Nicu, antrenorul de fotbal șidansuri populare, este subiectul echipei formate de Cristi Iftime (regie), Andrei Toth(imagine) și Alexandra Roată (montaj). E un tip charismatic, prietenos, la vreo 50 și ceva de ani, care se implică, voluntar, în viața culturală a satului. Echipa lui Cristi e pe urmele lui nea Nicu de aproape o lună și, sub îndrumarea lui Rafi Pitts, speră să scoată un lungmetraj din tot ce au filmat: “Alergăm cu camera și cu boom-ul după un om obișnuit din Vama, și toată lumea (inclusiv personajul nostru) se miră că îi dăm lui și nu altcuiva din sat atîta importanță. De fapt, prin el, sper să le dau importanță tuturor”, zice Cristi.
La parterul pensiunii “La Călin”, gazda ultimelor trei ediții Aristoteles, într-o cameră aflată în spatele șemineului, echipa formată din ucraineanca Olesya Bortnyak (regie), Norbert Fodor (imagine) și Răzvan Ilinca (montaj) lucrează la montajul filmulețului despre sirianul care cîntă rap în Vama, fără să aibă habar de conflictele din Siria. Unul dintre pereții camerei este acoperit cu post-it-uri pe care sînt menționate cadrele-cheie ale filmului. În timp ce echipa Olesyei lucrează la povestea lui Mohamed Tomescu, stau de vorbă cu Ioana Țurcan, care alături de polonezul Grzegorz Brzozowski și de Iulia Matei lucrează la povestea cuplului de pensionari care, de peste 30 de ani, construiește cu propriile mîini o casă ce trebuia să fie mai înaltă decît biserica satului. Aflu de la Ioana că, de fapt, filmul este despre soția acestui Meșter Manole, o femeie mișto care trăiește în umbra soțului taciturn.
Cea de-a patra echipă, formată din Anca Păunescu (regie), Cristina Haneș (imagine) și Andrej Farba (montaj) e cu moralul la pămînt. Texanca din documentarul lor le dă mari bătăi de cap schimbîndu-și dispoziția de cîteva ori pe zi. Nu sînt convinse c-o să le iasă un film bun.
“Documentarul, dacă nu îl vrei politic, economic, social, e o chestie pe care o faci cu mai mult drag decît faci ficțiunea. Am senzația că, atunci cînd vrei adevăr-adevărat, e mai puternic cînd îl descoperi din fapte reale decît atunci cînd încerci să arunci cu simboluri în dreapta și în stînga”, îmi zice Dan Nuțu, organizatorul acestui workshop. Cîteva zile mai tîrziu aflu că adevărul cel mai puternic a fost descoperit de echipa polonezului Grzegorz Brzozowski. Era în povestea femeii care încearcă să trăiască o viață normală în umbra visului neterminat. Un fel de Românie, în felul ei.
