Domnule Tismăneanu, o pauză!

Domnule Vladimir Tismăneanu, încep prin a spune că vă admir. Vă admir, sincer, la fel de mult ca pe Adrian Păunescu. Există și diferențe majore între domniile voastre, desigur, mai ales de nivel academic, dar există și multe asemănări.

Ați schimbat, e de notorietate, taberele mult mai devreme. Lui i-au trebuit 9 ani în plus față de dumneavoastră pentru a ajunge într-o țară liberă și nici măcar ăsta n-a fost rodul voinței sale. Dumneavoastră ați ieșit din comunism de bună voie, via Spania, la doar câteva luni după ce participaserăți la redactarea „Micului dicționar social-politic pentru tineret”, Adrian Păunescu a ieșit din comunism purificat temporar printr-o baie de flegme, via ambasada americană.

Chiar și după tratamentul ăsta, Adrian Păunescu a găsit puterea să se ridice, așa cum și dumneavoastră v-ați reinventat după plecarea din țară. El a continuat, însă, să servească aceeași cauză ca până în 1990, în timp ce dumneavoastră v-ați dezis de comunism încă din 1981. El a continuat să profite de pe urma statului român și după 1990, în timp ce dumneavoastră ați început să o faceți mult mai târziu, cam după 2000. V-a unit, temporar, dragostea față de Ion Iliescu, mai mult sau mai puțin interesată, dar dumneavoastră ați avut tăria de a vă rupe de trecutul recent, în timp ce el n-a făcut-o. El a coborât, încet-încet, înspre infern și uitare, dumneavoastră urcați mereu spre cele mai înalte culmi ale capitalismului multilateral dezvoltat. N-am să-o mai lungesc, ci am să repet: vă admir în egală măsură. Mai ales că mi se pare că scrieți al fel de mult ca și răposatul, doar că nu aveți aceeași abilitate în versificare. Nu mai e mult și televiziunile de dreapta vă vor solicita la diverse evenimente pentru a compune un studiu cu iz științific pe loc, așa cum compunea Adrian Păunescu poezii pe la nunți, botezuri și înmormântări televizate.

Și tocmai această grafomanie mă îndeamnă să vă scriu, la rându-mi. Chiar dacă nu vă dați seama, efortul de a scrie atât de mult, atât de des și atât de lung vă epuizează. Vă obosește din cale-afară și, mai grav, vă răpește timp și resurse prețioase pe care le-ați putea aloca gândirii. Altfel nu se explică.

Altfel nu se explică faptul că ați ajuns să asemuiți protestul unor jurnaliști (și insit pe „unor”, căci nu este, așa cum încearcă mulți, inclusiv dumneavoastră, „protestul jurnaliștilor” al tuturor jurnaliștilor, nefiind nici măcar protestul unui număr important de jurnaliști, din moment ce semnatarii sunt doar ceva mai numeroși decât redacția unui cotidian de până în 2009) cu celebra Cartă 77. 

Premisa de la care plecați în această asemănare forțată este că și în cazul semnatarilor Cartei 77 și în cazul semnatarilor protestului unor jurnaliști ar exista, spuneți dumneavoastră, pluralitatea de poziții ideologice și politice. Doar că dați exemple doar dintre semnatarii Cartei 77, ceea ce dovedește că fie nu-i cunoașteți îndeajuns pe semnatarii protestului unor jurnaliști, ori îi cunoașteți atât de bine pe mulți dintre ei încât nu puteți afirma că ar împărtăși ideologii  și poziții politice diferite. Căci este foarte probabil ca, dacă în 2012 s-ar fi cerut o listă cu oamenii din presă care îl susțin pe Traian Băsescu, aceleași nume să se fi așternut la iuțeală într-un tabel. Cum la fel de probabil este să descoperiți că ideologia care de fapt îi unește pe cei mai mulți dintre semnatarii acestui protest al unor jurnaliști să fie capitalismul stipendiat de stat, pronind de la banii pe care Ministerul Culturii i-a dat revistei ce găzduiește protestul, trecând prin publicitatea de stat din publicațiile la care lucrează mulți dintre semnatari, prin salariile enorme date de televiziunea publică altora dintre semnatari, prin fondurile publice de nivel local alocate publicațiilor altor semnatari, prin fondurile europene și publicitatea la fonduri europene atent direcționate către alți semnatari și sfârșind cu sinecurile bănoase acordate, de asemeni unora dintre semnatari și apărătorilor de conjunctură ai acestora.

Spuneți, de asemeni, că „a protesta împotriva a ceea ce Andrei Pleșu a numit, cu chirurgicală precizie, obscenitatea publică, mi se pare un comandament moral, nu unul politic”. Aveți dreptate, dar dincolo de faptul că v-ați cocoțat singur în poziția de unde trasați, cu larghețe, porunci, vă dați, tot singur, cu tesla în comandament atunci când spuneți că „nu este vorba de întemeierea unei comunități a celor fără de prihană”. Dacă tot ați adus morala în discuție, nu ne îndemnați să ignorăm că, la o triere pe criterii morale, protestul unor jurnaliști ar mai fi semnat doar de maxim 100 de persoane din cele peste 500 care-l semnează acum. Scopul scuză mijloacele, poate, dar nu poți lupta împotriva degradării presei cu oameni care prin renunțarea la profesionalism și deontologie au dus această presă în prăpastie. Cum nu poți compara lupta pentru drepturile omului simbolizată de Carta 77 cu lupta unora pe care nu neapărat mijloacele adversarului îi mână la protest, ci faptul că adversarul are audiență mai mare, cai învățați și câini mai bărbați.

În alt text l-ați acuzat, domnule Tismăneanu, pe Mircea Toma de „echidistanță suspectă din punct de vedere moral, păguboasă și păgubitoare din punct de vedere politic”. Este, cred, un alt semn al extenuării profunde despre care vorbeam mai devreme. Altfel, un om cu experiența dumneavoastră, aflat în deplinătatea funcțiilor vitale, nu s-ar fi întors la concepte și formulări specifice Războiului Rece, partea aflată la Est de Cortina de Fier. Dacă echidistanța, fie ea și imperfectă, căci numai așa poate fi, devine „suspectă din punct de vedere moral” și „păguboasă […] din punct de vedere politic”, aproape că nu mai este nimic de adăugat. Poate, doar, un îndemn tovărășesc la înregimentarea sub aceeași flamură a tuturor care nu vor să fie considerați „împotriva noastră” și care nu vor să sufere consecințele atunci când, din nou, vremurile vă vor pne în mână pâinea și cuțitul ideologiei oficiale.

Vă autodefiniți, domnule Tismăneanu, drept „istoric al comunismului”. Sunteți, însă, mai degrabă, un martor în procesul acestuia. Un martor integrat perfect în programul de protecție a martorilor. În schimbul mărturiei dumneavoastră, din interior, în schimbul delațiunilor la adresa partenerilor de joacă din Primăverii, în schimbul punerii la zid a celor care-au împărțit cu dumneavoastră pâinea albă a stângii caviar, în schimbul condamnării publice a celui căruia i-ați dedicat o carte grețos de lingușitoare, ei bine, în schimbul acestor lucruri și al multor altora ați primit, domnule Tismăneanu, ca orice participant la programul de protecție a martorilor, o imagine nouă, mijloace de trai și dreptul de a vă considera expert. Le meritați.

Cum meritați, de asemeni, și o perioadă de odihnă, un zbor îndelungat sub radar, pe care însă nu vi l-au acordat, căci aveau nevoie de dumneavoastră repede. Iar asta v-a extenuat. Atât de tare, încât ați început să delirați. Peste mai puțin de un an se termină mandatul celui care v-a folosit cu atâta lipsă de înțelegere. Dacă nu acum, măcar atunci luați o pauză, odihniți-vă, relaxați-vă. Pregătiți-vă pentru noi războaie cu comunismul, căci acesta n-a murit. Chiar acum atacă din nou prin comandamente morale și echidistanțe profitabil implicate politic.