Mihai Răzvan Ungureanu ar avea mult mai mult timp să muncească dacă nu ar zice de atît de multe ori că se duce să muncească. La început am crezut că e așa, un heirupism al tinereții sale de 44 de ani, dar lucrurile stau altfel, omul îi pîndește pe ziariști pe la colțuri ca să le spună că se duce la muncă.
Chiar după învestirea din Parlament, pe hol, a și anunțat că în seara aceea urmează o ședință de guvern, pentru că trebuie "să treacă la treabă". Apoi, a zis că el se trezește în fiecare zi la ora șase și se apucă de muncă. Treaba ta, important e să nu faci gălăgie pînă ne trezim și noi, iar dacă pui și de cafea e numai bine!
Acum, la Buzău, vizitînd comunele înzăpezite, la fiecare trei cuvinte scăpa un "hai la muncă" și, bomboana de pe tort, "Timpul e prețios". Pe tonul ferm și cu dinții încleștați pe care-i spui Aport! ciobănescului german.
Am înțeles, e un tînăr muncitor, m-am prins că nu e filozof, dar să ne mai slăbească. O să ajungă să ne pună să-l mirosim la subraț.
E, pe undeva, grețos acest îndemn repetat la muncă, la băgat capul înainte și tras ca boul, după ce președintele ne-a tot făcut un popor de asistați și de oameni care nu produc cît consumă. Mai ales că noi, românii, sîntem așa, mai vorbăreți, și am fi vrut să aflăm mai multe despre nașterea Cabinetul ăstuia, despre miniștrii săi, despre amestecul Serviciilor, despre coada domnului Băsescu și umbra doamnei Udrea.