DORIN TUDORAN: „Care onoare îi doare?“

Cu poetul și omul de conștiință Dorin Tudoran, unul dintre prea puținii disidenți neîndoielnici ai României, din timpul regimului comunist, despre posteritatea Securității și a informatorilor ei, despre onorurile academice de care se bucură foști turnători și, nu în ultimul rînd, despre reformarea Uniunii Scriitorilor. Reformare care, după părerea lui Dorin Tudoran, ar trebui să înceapă cu demisiile de onoare ale celor care i-au  deformat statutul.

Cristian Teodorescu: Opinia publică de la noi e tot mai puțin interesată să afle ce rele au făcut turnătorii și securiștii pe vremea lui Ceaușescu. Cum de-am ajuns aici?

Dorin Tudoran: Într-o epocă a manipulărilor paroxistice, cine mai poate defini cu oarecare precizie ce este „opinia publică“? Ea a devenit „ce vrea mușchiul“ manipulatorului. Mai tot omul a aflat ce au făcut turnătorii și securiștii, dar, în cel mai bun caz, nu-l mai interesează, atîta vreme cît i se spune că Iulian Vlad a fost un „simplu soldat al României“, Ion Cristoiu-„Coroiu“ nu este scos din reverențiosul „Maestre“, iar europarlamentarului Traian Băsescu-„Petrov“ nu i-a luat nimeni nici măcar un bou de la fosta bicicletă prezidențială, ba mai este și absolvit de fosta camarilă printr-un diagnostic așa-zis politologic – „și-a depășit trecutul“. Opinia publică produsă de asemenea formatori de opinie (în fapt, manipulatori de opinie) își spune despre securiștii și informatorii/sursele/oamenii de încredere (titluri nobiliare în nomenclatoarele Securității) că au fost „fete și băieți deștepți“. S-au descurcat bine și atunci, se descurcă bine și azi. Și-apoi, oamenii tineri, pentru care comunismul și ororile sale încep să sune ca niște povești, au propriile probleme, se confruntă cu ororile zilei, sînt asediați de alte îngrijorări decît „Ce ne facem cu foștii securiști și turnători?“.

C.T.:Cum se poate ca un turnător odios ca Bălăceanu-Stolnici să fie comemorat la Academie, iar torționarii inginerului Ursu să scape basma curată după întîlnirea cu Justiția?

D.T.: De la legi nu întîmplător strîmb scrise la boli sistemice, de la indiferență la interese străvezii, totul împinge lucrurile în favoarea unei „reconcilieri naționale“ în care, dacă au foarte mult noroc, victimele se bucură de o înțelegere aproape egală cu cea arătată torționarilor lor. Un drum pe care vom ajunge la o decizie care obligă familia lui Gheorghe Ursu să prezinte scuze celor pe care acesta din urmă i-a „obligat“ să-l ucidă. Bănuiesc că la comemorarea dlui Bălăceanu-Stolnici, Academia Română va fi tipărit un poster cu schema apartamentului lui Vlad Georgescu din München oferită Securității cîndva de cel comemorat. Conducerea Academiei comite și nedreptăți. Împlinirea a nouă decenii de viață și valoarea operei unui alt academician au îndreptățit sărbătorirea nemuritorului. Totuși, deși președintele Academiei ni l-a prezentat drept un soi de conștiință a neamului („Forța îi vine din anii grei ai dictaturii și ai cenzurii, cînd a rămas o voce a adevărului și a lucidității, a demnității și a curajului…“), neilustrînd mica producție hagiografică prin două-trei din dedicațiile înălțătoare oferite soților Elena și Nicolae Ceaușescu și cîteva citate din discuțiile patriotice purtate cu Nicolae Pleșiță, aceasta a condus la sărăcirea portretului moral al celui omagiat. Ce mai la deal, la vale – o nedreptate pe care sărbătoritul nu o merita.

C.T.: Unul dintre turnătorii tăi, Dorel Zamfir, a făcut o avere uriașă în timpul comunismului și devenise capitalist respectat după. Băiat deștept, nu?

D.T.: Absolut. Chiar mai mult – Dorel a fost un om de geniu, în al său „domeniu de activitate“, motiv pentru care Securitatea l-a folosit și protejat. A îmbogățit multă lume din Securitate și averile respective au continuat să crească după 1990. Vezi vreun prost în combinația asta, în afara opiniei publice?

C.T.: În schimb, disidentul Sorin Antohi a purtat ani de zile tinicheaua de turnător și a avut multe de suferit din cauza asta. Din cîte știi, i-a prezentat scuze măcar unul dintre cei ce l-au acuzat degeaba?

D.T.: Sorin știe că nu se poate aștepta la prezentarea unor asemenea scuze, din varii motive. Eu, unul, am recunoscut că într-un anumit moment l-am judecat probabil mai aspru decît merita. A făcut ce n-au făcut alții, infinit mai vinovați: și-a asumat public partea de vinovăție și s-a autopedepsit, devenind singurul autolustrat într-o lume în care colaboratori odioși ai Securității au ocupat și ocupă funcții de răspundere după 1990. Și mai știu că Sorin trebuie să-și depășească sila față de cele întîmplate și să scrie o carte-document despre bolgiile prin care i-a fost dat să treacă nu doar datorită Securității, ci și grație posterității acesteia. Un sistem împotriva căruia a făcut ce n-au făcut alții (inclusiv unii dintre cei care l-au hăituit după 1990) a început treaba, posteritatea acestuia a desăvîrșit-o prin „hărțuiala morală“, cum corect definește Gabriel Andreescu ce i s-a oferit lui Sorin după 1990. Am scris în urmă cu o lună: „Cred că știu ce a pierdut Sorin Antohi în toți acești ani de hărțuire morală, ce nu înțeleg este ce au cîștigat viața culturală, cea științifică și adevăratul dialog social din hăituirea acestui cărturar strălucit“– și acesta rămîne gîndul meu.

C.T.: Dar cu confrații noștri care au turnat la Securitate, unii pe față, ca Eugen Barbu în Săptămîna, cum rămîne?

D.T.: Cu Eugen Barburămîne cum am vorbit – băiat bun, dar cu lipsuri. Cum rămîne cu alții, vom afla din numere omagiale de reviste.

C.T.:Uniunea Scriitorilor vrea să se reformeze, dar continuă să se revendice de la o Hotărăre de Guvern din 1949. Reformă sub umbrelă stalinistă?

D.T.: Nu cred că problema Uniunii Scriitorilor este data ei de naștere și o reformă inițiată azi ar deveni, automat, una sub umbrelă stalinistă, doar pentru că US a fost înființată în 1949. A trecut multă vreme de atunci și US a cunoscut și perioade faste. Distrugerea US și înființarea alteia – fie ea Asociație, Federație, Confederație, Club etc. – nu ar duce la nimic bun, n-ar schimba și mentalități. Nu știu multe despre reformele propuse de conducerea US după dispariția lui Nicolae Manolescu, dar, dacă e vorba de schimbarea statutului mi s-ar părea cel puțin bizar ca tocmai cei care au participat vîrtos la strîmbarea lui să propună revenirea la normalitate, fără să-și prezinte demisiile de onoare. Pe vremuri, jocurilor de felul acesta li se spunea „s-a schimbat modificarea“. Mișcarea mi se pare și nedreaptă față de memoria lui Manolescu, fiindcă se ascunde în umbra înțelepciunii populare „mortul e de vină“. Or, e absurd să crezi că puternicele cercuri concentrice ale unei camarile dezvoltate în jurul fostului președinte nici usturoi n-au mîncat, nici pliscurile nu le miros. Dacă numărul mandatelor președintelui României este limitat la două, fiecare cu o durată de cinci ani, iar în cazul președintelui Statelor Unite – tot la două, fiecare cu o durată de patru ani, cele două mandate ale președintelui US ar trebui să nu depășească, fiecare, durata de trei ani. După trei ani se poate vedea pe ce cale ai apucat-o, iar șase ani sînt suficienți pentru finalizarea unui proiect. Și-apoi, un politician nu pierde nimic eternizîndu-se într-o funcție, în vreme ce scriitorul pierde, căci, luată în serios, funcția de președinte al US este foarte acaparatoare, cronofagă, mai ales în condițiile economico-bugetare de astăzi. Literatura își vrea scriitorii înapoi, la scris, nu împrumutați cu deceniul treburilor administrative. În sfîrșit, la fiecare început de ianuarie îmi onorez obligația de a-mi plăti cotizația de membru US. Nu înțeleg însă unde a dispărut dreptul meu de a vota, doar pentru că trăiesc în afara României. Înțeleg că Onor conducerea Uniunii respinge ideea votului electronic, pe motiv că nu tot scriitorul folosește computerul. Argument fragil. Sînt, slavă Domnului, locuri publice unde poți fi ajutat să ai acces la Internet. Votezi și atașezi un document de identitate – o experiență care îți poate trezi și interesul pentru cumpărarea unui computer. Evident, votul prin corespondență (tipărită sau electronică) nu e soluția ideală, dar e mai bun decît imposibilitatea de a vota. Una peste alta, orice reformă inițiată de conducerea US s-ar cuveni să înceapă cu un număr substanțial de demisii de onoare. Care onoare îi doare?