La Dolhasca, unde Emil Brumaru era medic și coresponda în secret cu eleva de liceu Tamara, se face o ședință de demascare și înfierare a două persoane. Primul pe listă era dirigintele poștei, pentru delapidare. Apoi îi vine rîndul medicului Brumaru. Corupere de minore! Cu asta se îndeletnicea doctorul comunei, în loc să aibă grijă de pacienți. Nu erau „minore“, ci o singură domnișoară, care împlinise 19 ani, precizează Brumaru. Şi pacienții n-aveau nici o legătură cu viața lui personală. Să se noteze că la început era minoră! – spune cel care conducea ședința. ,ici la început nu era minoră, împlinise 18 ani, insistă Brumaru. Să se mai noteze că a corupt-o sufletește, dîndu-i să citească Dostoievski. Așa era, dar Dostoievski se găsește în librării! – se apără poetul. Nu importă! Tînăra era prea tînără ca să citească Dostoievski! Să se noteze. Cu ce-ar fi putut corupe un clasic rus o adolescentă studioasă?! Cu niște probleme pe care ea nu le înțelegea. Rezultă din scrisorile pe care i le scria doctorul. Şi acuzatorul scoate un teanc de hîrtii scrise de mînă și începe să le răsfoiască. Lui Brumaru să-i pice în cap tavanul Căminului Cultural la gîndul că scrisorile lui către Tamara aveau să fie citite, ca probe. Nu zice nimic, dar își atinge obrazul cu degetul, încît acuzatorul bagă scrisorile la loc în servieta lui din piele de porc. Cînd s-au terminat demascarea și înfierarea, Brumaru, ca Galileo după proces: Cum s-o corupă Dostoievski pe Tamara?!!!
Dostoievski, corupătorul Tamarei
