Caţavencii

Două concerte la care să ieşi după manifestaţie

Tarja Turunen (concert). Bucureşti. Sala Palatului, miercuri, 25 ianuarie, ora 19,30

Concertul reginei metalului finlandez face parte din turneul de promovare a celui mai recent album, What Lies Beneath. După acest turneu, artista a anunţat că, alături de trupa sa, va lua o pauză de cinci ani, timp în care se va concentra pe proiectele personale. Astfel, fanii devastaţi vor trebui să se mulţumească cu albumele Innei şi ale Alexandrei Stan.

Balkan Party: concert Dubioza Kolectiv, Bucureşti, miercuri, 25 ianuarie, ora 22,30

Conceptul muzicii lor a venit din nevoia de a se exprima printr-o voce de schimbare a societăţii, să arate lumii că există o viaţă normală în Balcani indiferent de stereotipurile create de media. Aşa că bosniacii de la Dubioza Kolectiv s-au apucat de cîntat despre pace, toleranţă şi înţelegere pe ritmuri de hip-hop, reggae, dub, rock şi folclor bosniac. Ca orice idee bună, ea va fi stricată de băieţii de la Madame Hooligan, care vor cînta în deschidere. 

Exit mobile version