Nu știi când te lovește o invazie și nici unde, așa că o stare de alertă permanentă n-ar strica. Totuși, de când suntem în NATO am lăsat-o cam moale. PTAP-ul (Pregătirea Tineretului pentru Apărarea Patriei) nu era o idee atât de rea, dar a fost întinată de către clanul Ceaușeștilor. Sau, cel puțin, așa îmi amintesc eu. Dacă orele de PTAP s-ar fi ținut cum trebuie, dacă ar fi existat dotări, dacă nu ne-am fi bătut joc de această idee măreață, poate că am fi reușit, din când în când, să ne apărăm patria cu pieptul dezgolit și cu arma în mână, sângerând pentru fiecare palmă de pământ pe care invadatorii vor să ne-o smulgă de sub picioare. Dar, așa cum facem de 2.000 de ani, am dat în șiștar cu toate copitele, răsturnându-l amuzați pe glia strămoșilor, iar acum ne uităm neputincioși cum vin alții și, unde ar fi trebuit să crească lapte și miere (căci vărsasem în locul cu pricina și niște stupi), lasă sfidător tone de gunoaie. Și nici asta n-ar fi ceva deranjant, căci gunoaie lăsăm și noi pe oriunde trecem, drumul unui român în natură putând fi cu strictețe stabilit după lanurile de pet-uri. Dar, totuși, țărișoara noastră, pământurile ei, invadatorii…
Hai că batem câmpii. Nu e vorba de nici un invadator. Sunt ai noștri, frații de peste Prut, cărora le-am dat cetățenie. Nu prea stau pe aici, căci cetățenia le folosea, mai mult, la intrarea fără probleme în țările mai bogate ale Europei, dar când vin, țin cu tot dinadinsul să ne fericească și pe noi cu bunăstarea afișată.
Să nu generalizăm, de asemeni. Nu toți basarabenii care au luat cetățenie română sunt bogați, înstăriți, sfidători, parveniți. Cei mai mulți sunt oameni muncitori, precum Eugen Tomac, proaspătul șef interimar al viitorului partid Mișcarea Populară. Tomac este prototipul basarabeanului care a reușit în România, a avut o funcție în guvern, a cheltuit aiurea niște bani publici, iar acum e membru al Parlamentului și un tânăr care promite multe în viitorul politic agitat al României.
Sincer, la el mă gândeam vineri noaptea, când pe plajă au început să se audă cântece în limba rusă. Două boxe de câte 500 de wați, cocoțate pe niște stative bine înfipte în nisip, făceau să se simtă bine vreo zece frați de peste Prut și pe Robert. Robert era și, probabil, este încă ceva neam de străin, pentru că vorbitorii de rusă cu pașaport românesc i se adresau în engleză. Cel mai des i se adresa o domnișoară, care-i spunea “Robert, don’t touch it”. Ciudat nume, chiar și pentru un venetic. În fine, boxele își făceau treaba și, dacă aș fi înțeles rusește, poate că m-aș fi bucurat alături de frații noștri, căci, deh, așa e între frați. Dar nu înțeleg rusește, așa că bucuria mea a fost temperată. Și, totuși, țineam mult să le împărtășesc bucuria. Mă uitam la ei de vreo șase ore și-mi deveniseră simpatici. Mai întâi i-am văzut la ceva vreme după ce au ajuns pe plajă. I-am confundat cu niște mârlani cu case în Pipera. A ajutat mult și faptul că Mercedes-ul Break al unuia dintre ei, cred că Mișa, avea numere de Ilfov. Și, de asemeni, a ajutat faptul că aduseseră cu ei, pe plajă, 600 de kilograme de echipamente. Evident, astea nu încăpeau în Mercedes-ul cu pricina, oricât de Break era el, și nici în Audi-ul decapotabil care-l însoțea. Căci la început au fost doar două cupluri cu mașinile lor și o mașină de transport care le-a lăsat marfa pe nisip. O oră s-au chinuit să instaleze umbrarul. După aia au scos din țiplă două corturi. Nou-nouțe, desigur. Cam o oră și jumătate le-a luat montarea primului și încă o oră montarea celui de-al doilea. Se vedea că nu mai montaseră niciodată un cort, nu mai fuseseră niciodată la mare în alt loc decât cluburile de fițe din Mamaia sau de pe malul ucrainean al Mării Negre. După umbrar și în paralel cu corturile au instalat frigiderul. Pe niște măsuțe de cafea (trei la număr) luate gata montate. Mesele și scaunele din fier forjat erau din alt film, dar, de fapt, la 50 de metri de mine se desfășurau în paralel mai multe filme. În toate jucau băieții ăia despre care am crezut, în mod eronat, că ar fi mârlani din Pipera. Mai pe seară numărul presupușilor mârlani din Pipera a sporit, a pornit și generatorul, frigiderul se golea și umplea rapid, în timp ce paharele de sticlă erau luate din țiplă, umplute cu rom și cola și golite cu repeziciune. M-am prins că nu sunt mârlani din Pipera când au început să umble pe plajă, urlând în gura mare: “Uite, acolo sunt niște nudiști”. “Ce?” “Nudiști, ăi, din aceia cari stau în chizda goală!” Erau semi-beți și așteptam momentul în care vor fi beți cu adevărat. Acela este momentul în care uită limba română și vorbesc și cântă doar în rusă. Momentul nu s-a lăsat prea mult așteptat și a durat până târziu în noapte. Din când în când, strigătele “Robert, don’t touch!” mai întrerupeau curgătorul și intruzivul curs de rusă cântată. Și a mai fost o întrerupere, când din boxe a erupt Carla’s Dreams cu o melodie în română. Un soi de imn al cetățenilor români, aspiranți la Spațiul Schengen, dar care se declară peste tot moldoveni. Am reținut refrenul, pentru că era ușor diferit de melodia care se găsește pe YouTube: “Și spune acuma, nu cândva / Sunt născut în Moldova! / Sunt om, apoi cetățean, apoi moldovean / Nu sunt român sau ucrainean […] Născut în Moldova!”.
Cu asta în creier am adormit. A doua zi, mahmuri, neromânii și neucrainenii au bănănăit-o pe lângă corturi. Un hipster vorbitor de rusă s-a chinuit două ore să instaleze un sac negru plin cu apă, ca să poată face duș. Altul, cred că Mișa, ceva mai gras, s-a chinuit să facă un grătar, sub privirile disprețuitoare ale celorlalți. Nici unul dintre ei n-a reușit. Așa că pe la 4-5 după-amiază, la câteva zeci de minute după ce se treziseră și doamnele, au plecat. Lăsând în urma lor cinci saci cu gunoaie. Și, în mărinimia lor, fericindu-i pe unii din Galați, care veniseră cu o Dacie 1310, cu umbrarul, sacul de duș, grătarul, o măsuță de cafea, un scaun pliant din fier și lemn și un cort.
Păcat că tratatele de aderare la NATO și UE nu ne permit asta, căci pentru generozitatea debordantă a acestor cetățeni români vorbitori de rusă mai că aș fi vrut să mă unesc pe loc cu Basarabia. Cum spuneam, norocul nostru cu UE și NATO.