Ciole și-a făcut calculele, a învățat pe de rost comentariile literare impuse de profesori și a ascultat indicațiile tehnico-tactice din tribună, în speranța că toamna îl va prinde titular de drept în meciul cu alegătorii români pentru campionatul național al șefilor de stat.
A salvat PNL-ul, comasând localele cu europarlamentarele și băgând pe listele comune toți dickysiții și motrenii. I-a salvat, în felul ăsta, și pe Nicu Ciucă și Lucy Bode, care, pierzând alegerile pentru Parlamentul European, ar fi pierdut, imediat, și Partidul Național Liberal, iar aiasta nu se poate.
Ciole și-a sacrificat o parte din partid, a ars-o ritualic pe Firea, a cedat județe și municipii, doar-doar o fi și el lăsat să candideze la președinție fără să aibă prea multe emoții, având, în schimb, tot sprijinul partenerilor de coaliție, obligați de bunul-simț să înghită un candidat comun. Sigur, candidatul comun e bun doar dacă s-a născut în Buzău, a crescut în Buzău, s-a afirmat în Buzău, după care a fost adus de ape la București, doar-doar. Asta dacă stai să-l asculți pe alde Ciole. Alde Nicu, chiar dacă are ditamai datoria față de dragul de Ciole, susține și el ideea candidatului unic. Dar să fie născut pe 7 februarie 1967, să aibă, așadar, 57 de anișori împliniți, să fie din Plenița și să fi fost general.
Dar până în septembrie, când or să fie alegerile prezidențiale devansate, mai este ceva timp, așa că nu se face, deocamdată, nici un anunț oficial legat de candidatul la prezidențiale al coaliției de guvernare.
Și Nicu, și Ciole știu că, fără sprijinul celuilalt partid, n-au nici cea mai mică șansă să câștige prezidențialele. Și nici unul dintre partidele din coaliție nu vrea să-și ofere sprijinul președintelui celorlalți. Rareș Bogdan mai degrabă și-ar sufla mucii în batista de la piept, după care ar linge-o ca și cum ar fi dosul unuia dintre șefii lui, decât să-l susțină pe Ciolacu, în timp ce Mihai Tudose mai degrabă și-a publica livretul de ofițer acoperit al SRI decât să-l susțină pe Ciucă. Dar, până la urmă, și unul, și altul au făcut lucruri mult mai grave, înghițind în sec pentru binele superior al națiunii. Așa că, dacă națiunea ar cere-o…
Doar că națiunea încă nu s-a hotărât cine va fi anul acesta răul cel mai mic pe care să pună ștampila. Nu de alta, dar încă nu i-a fost prezentată lista.
Așa că, în cazul unei națiuni indecise și confuze, și Nicu, și Ciole ar trebui să se obișnuiască să se culce aproape candidați la președinție și să se trezească doar președinți cuminți de partid. Căci nu doar în ziua votului, ci și în ziua anunțării candidatului comun va decide, în cele din urmă, diaspora. La vot, cel mai probabil, aia românească plecată la muncă prin țările lumii, la nominalizarea candidatului urmând să decidă diaspora țării expaților, venită să muncească și să trăiască la București.