Crin Antonescu trăieşte zilele astea ceea ce linguşitorii apropiaţi numesc „un moment de glorie personală“. Sursa euforiei e scurgerea de pedelişti spre PNL. Partidul se îngraşă cu parlamentari trădători fără să-i pese de depunerile de colesterol în vîna politică. Se vorbeşte de dreapta cu atîta nesaţ, încît unii liberali încep să-şi facă poze cu monoclu pe nas şi cu un deget strecurat în buzunarul de ceas, rezemaţi de bustul lui Brătianu.
Doar liberalii din teritoriu tună şi fulgeră împotriva intruşilor, care le vor face concurenţă internă pe liste. PSD a făcut şi el un tur de forţă în negocierile cu pedeliştii sperjuri, anunţîndu-i că cine trădează după moţiune, trădează degeaba, dar mişcarea, zic ei, are ca scop destructurarea Puterii, nu achiziţia de noi membri de partid. În vreme ce PNL, aflat sub vraja rotunjimii, îşi rotunjeşte plutonul, PSD vrea să fie limitat drastic numărul admişilor. Crin vrea ca USL să intre la guvernare dacă trece moţiunea, dar Ponta vrea să aştepte alegerile din noiembrie. Discuţiile la vîrf se poartă frecvent la limita de rupere a uniunii, dar imediat ce apar primele fisuri, copreşedinţii se potolesc, se iau în braţe şi se pupă pe gură, fiecare încercînd să-i muşte celuilalt limba.