Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Dramaturgia franceză și-a luat nasul la purtare

Zoom Dramaturgia franceză și-a luat nasul la purtare

Francezii insistă să fie o nație paradoxală în materie de artă: deși republicani, n-ar renunța sub nici o formă să se predea efervescenței creatoare și să asmută asupra lumii din cînd în cînd cîte un rezultat care se dovedește un adevărat regal.

Probabil că așa ar fi putut fi rezumat triumful lui Edmond Rostand din acel final de decembrie al lui 1897, cînd premiera lui Cyrano de Bergerac a ridicat sala în picioare, a uluit actorii înșiși cu un număr neînchipuit de bis-uri și, plină de modestie, a intrat în legendă drept cea mai celebră piesă a dramaturgiei franceze.

Peste ani – și păstrînd cu delicatețe proporțiile –, așa ar putea fi rezumat și filmul lui Alexis Michalik, care, deși mai are de așteptat aura legendară, știe să se înfășoare în purpura imperială a unui farmec imposibil de negat chiar și de către cel mai înverșunat filistin.

Edmond / Cyrano mon amour este povestea din spatele acelei premiere, așa cum crede Michalik că a fost ea, cu hopuri și obstacole aparent de netrecut, cu dramă îmbibată în ridicol și comedie izvorîtă din străfunduri de unde răzbate de regulă doar tragedie, cu inteligență și prostie, cu seriozitate și cu profunda ei lipsă, în fine, nu a fost uitat și iertat nimic din complexitatea umană, fie ea fire sau societate.

Premisa e promițătoare: bietul Rostand este un dramaturg fără succes, capabil să scrie doar chifle în versuri. Și iată că soarta vitregă decide să-l ia la mișto din nou: dacă tot ai avut doi ani de blocaj de la ultima nereușită, ai acum ocazia să încerci din nou. Tot ce ai de făcut e să scrii o capodoperă și s-o pui în scenă. Într-o lună. Restul se rezolvă de la sine.

Traseul de la groază la succes este sinuos și savuros în fiecare cadru. Hățișul format din continua fugă după inspirație, încurcăturile inerente unui proiect bazat pe heirupism și improvizație, munca sisifică de-a mulțumi pe toți, dragoste, gelozie, mîncătorie, plus vizita inevitabilă la Aux Belles Poules, un stabiliment extrem de respectabil dacă facem abstracție de faptul că e un glorios cuib de parașute, nu lasă plictiseala nici măcar să respire, darămite să întindă un deget maculator asupra poveștii.

Dacă e ceva ce i se poate reproșa filmului este apariția agasantă a unor cadre neclare. Deși puține – ușor de numărat pe o mînă de dresor de Rotweilleri –, ele insistă să calce pe nervii spectatorului, poate și prin contrastul cu claritatea exprimării artistice. În altă ordine de idei, cînd un film știe să penduleze atît de elegant de la dezastru la comedie și de la tristețe la haz isteric, echilibrul universal simte și nevoia unui sacrificiu. Mai în glumă, mai în serios, aș spune că jertfa celor cîteva secunde chioare n-a fost în zadar.

Edmond / Cyrano mon amour. R.: Alexis Michalik. Cu: Thomas Solivérès, Olivier Gourmet, Mathilde Seigner, Tom Leeb.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Cinci ani de singurătate

    12 noiembrie 2019

    “Politicienii sînt ca scutecele. Trebuie schimbați des și din același motiv.” Vechiul aforism, atribuit lui Mark Twain, n-are trecere la români. Președintele României se schimbă doar o dată la zece […]

  • Barna, puntea suspinelor

    12 noiembrie 2019

    USR, alături de PLUS, părea să se poată transforma într-un partid important. Nu atât de important încât să conducă, prea curând, singur, dar suficient de important încât să înceapă să […]

  • Cum am ratat eu scaunul cu patru picioare de la Cotroceni

    5 noiembrie 2019

    După ce ani de zile și-a înmuiat batistuţa de la piept într-o esență de patchouli extrasă din brînza neaoșă de burduf, naţionalistul de operetă Rareș Bogdan și-a imaginat că țara […]

  • Președintele pe care l-am pierdut

    5 noiembrie 2019

    Așa sînt mereu zilele dinainte: însorite și nepăsătoare. Nimic nu arată că ne confruntăm cu involuția speciei prezidențiale și cu abisul celor cinci ani care vin gata irosiți. Să ni-l […]

  • O șansă istorică

    5 noiembrie 2019

    A fost nevoie de 30 de ani pentru ca Ludovic Orban să primească și el o șansă reală în politica mare. Chiar dacă, de-a lungul vremii, șanse a mai avut, […]