Caţavencii

Drepturile TV pentru Euro 2016, o chestiune de euro

În lipsa unor arestări serioase, care să-i țină ocupați fără să fie nevoiți să muncească, luni au luat foc ziariștii patriei și împreună cu ei suporterii Naționalei, care înjură echipa națională. Motivul? Dolce TV a anunțat că va transmite toate meciurile de la CE din 2016. Cum? Deci, pe cale de consecință, TVR nu mai transmite meciurile! Huooooo, a scris, pe propriul cont de Facebook, singurul care-l mai suportă, securiciul Robert Turcescu. Dar știți cum se spune, despre morți, numai de bine.

Noi v-am deranjat în altă problemă. Aia permanentă, cu banii. Adică au dreptate suporterii să urle că TVR nu va da meciurile de la Euro? Au, pentru că ei dau bani pentru serviciul public. Ce nu știe suporterul de rând este că, de mai bine de zece ani, printr-o voință politică demnă de cauze mai bune, Televiziunea Română este condusă spre faliment. Cum? Și prin subfinanțare. Da, e o discuție cât s-a furat la TVR în ultimii zece ani. Cum e o discuție cât de slabi au fost cei care au condus televiziunea în ultimul deceniu. Dar legat de subfinanțare, iată câteva cifre. În 2003, hulita taxă TV se reduce de la 4,50 la 4 lei. Salariul minim era de 250 de lei. În 2015, taxa este tot 4 lei, iar salariul minim e de 975 de lei. Nici măcar cu rata inflației nu a crescut taxa TV. Din taxa asta, la TVR se plătesc salarii, utilități și multe altele, costurile crescând în ultimii zece ani de câteva ori.

Acum, despre Campionatul European

de fotbal. Fapte. Europeanul anterior, ăla pe care și jucătorii Naționalei l-au văzut la TV, a costat nouă milioane de euro. Acesta, pentru că sunt mai multe țări participante, costă doar vreo patru, chiar și mai puțin. Ei bine, fiți atenți film cu proști. Pentru drepturile TV, EBU, Uniunea Europeană a Broadcasterilor publici (unde TVR are datorii, care se plătesc conform unei înțelegeri), a solicitat o scrisoare de garanție bancară, de la TVR. Pe care, având datorii, TVR nu o poate da. EBU zice: OK, băieți, nu aveți, atunci dați scrisoare de garanție guvernamentală. Puteți? Păi, să vedem. Ne scărpinăm în cap, discutăm la nivel de minister, cică Vâlcov zice, între două achiziții de tablouri, că e de acord, dar totul se blochează mai sus. De ce? Din motive de incompatibilitate politică. Adică ciondăneala dintre Stelian Tănase și Guvernul Ponta face imposibilă obținerea scrisorii de garanție guvernamentală. Dă-i dreacu’ de telespectatori, important e cum o ardem noi politic aici, nu? Interesant e că toată lumea pune batista pe țambal.

EBU intervine peste TVR și cere o întrevedere la Guvern, să le explice ipochimenilor care-i treaba. Guvernul îl cheamă pe ministrul Culturii, care le răspunde celor de la EBU fabulos: sunați la TVR, ei se ocupă.

Blocați cu mascota, cei de la TVR

ocolesc EBU și merg la UEFA direct, cum a făcut Dolce. Ăștia de la UEFA (unde, logic, TVR are datorii în contul meciurilor din CL) vor – niște bulangii, ați ghicit – scrisoare de garanție bancară. Deci nu se poate. Ba mai mult, EBU află și decide să aplice noi sancțiuni pentru TVR. Ce înseamnă aceste sancțiuni? Păi, în curând Campionatele Europene de Gimnastică, unde mergem la medalii, apoi meciul Irlanda de Nord – România și, culmea, chiar Eurovision-ul, fraților! Adică o să-i vedem pe net pe ăștia de la Voltaj dacă nu se găsește repede o soluție. TVR se află încă în negocieri pentru opțiunea free to air, pentru 23 de partide, pachet care include meciurile Naționalei noastre, plus meciurile din fazele eliminatorii, adică alea în care echipa noastră nu va juca. Bref, ceva foarte simplu pentru niște oameni cu scaun la cap și care pun mai presus de interese personale și politice interesul românilor s-a transformat în ceva foarte complicat. C-așa-i la noi!

P.S. Dolce a achiziționat pachetul pay-per-view, deși televiziunea nu poate asigura acest serviciu. Adică nu poți vedea meciurile fără abonament. Într-o țară normală, chestiunea ar fi sancționată de Consiliul Concurenței. Într-o țară normală.

Exit mobile version