Comuna Dimitrie Cantemir e un fel de loc în care se bănuiește – fiindcă nu-i sigur – că s-a născut marele domnitor. Aruncată pe undeva prin județul Vaslui, localitatea are în prezent ceva mai bine de 3.000 de suflete și un primar cu dare de mînă, Roman Dumitru (PSD, fost PSD), ales la începutul acestui an, după ce fostul edil a decedat.
Și, pentru că noul primar e pus pe fapte mari, s-a decis repararea drumurilor sătești din comună, chestie pentru care au fost alocați nu mai puțin de 9.825.000 de lei plus TVA. Asta pentru că existau niște fonduri europene, că din bugetul Primăriei s-ar fi putut astupa cel mult cîteva gropi. Iar dacă e vorba de fonduri europene și de așa o sumă babană, Primăria condusă de pesedistul Roman Dumitru a decis să nu mai facă o licitație, ci să organizeze un “dialog competitiv”. Adică au venit niște unii de la firmă, cei chemați, și s-a discutat competitiv pînă s-a bătut palma pe suma asta, de peste două milioane de euroi. Iar fericita firmă chemată să se ocupe de drumurile comunei Dimitrie Cantemir se numește Top Activ Management & Consulting SRL din București. Desigur, SRL-ul ăsta nu e unul dintre marii asfaltatori, și asta în principal din cauză că se ocupă cu “activități de consultanță pentru management și afaceri”. Și mai ciudat este însă că firma nu și-a mai depus de cîțiva ani nici un bilanț, iar în ultimele date de la Ministerul de Finanțe, care datează din 2011, acest SRL figurează cu zero angajați, cu datorii de 4.500 de lei și fix zero lei cifră de afaceri. Asta după ce cu un an înainte, prin 2010, avusese cam aceeași activitate, adică zero barat. Cu toate astea însă, se pare că e vorba de o firmă ce se pricepe extrem de bine la dialog, ba chiar mai e și competitivă. Și, cum nu există restricții privind subcontractarea, probabil că cineva, altcineva, chiar va nivela niște dîmburi din drumurile comunei Dimitrie Cantemir cu cei peste două milioane de euroi.
