Se duc toți. Se duc Donald Trump și cei mai influenți 65 de americani ai momentului. Se duc Emmanuel Macron, Keir Starmer, Friedrich Merz, Georgia Meloni. Toți șefii de stat și de guvern ai Occidentului euroatlantic, toți liderii Europei de Est. Se duc premierii Chinei, Indiei, Japoniei, Canadei, Australiei, șefii UE și NATO, ai Israelului, ai Americii de Sud și Arabiei, Asiei și Oceaniei. G7, OSCE, Mercosur, BRICS (fără Rusia și Iran). Peste 3.000 de lideri din 130 de țări. Toată puterea politică a lumii e reprezentată la vîrf.
Vin, pe deasupra, cei mai bogați oameni ai planetei, cele mai mari companii din BigTech, industrie, finanțe, servicii, cele mai mari mașinării investiționale din Univers. Peste 1.700 de celebrități ale business-ului și peste 850 de CEO. Se adună la Davos cele mai fierbinți teme ale momentului: noua confruntare economică globală, multipolaritatea lumii, noile rute ale comerțului mondial, noile blocuri economice, războaiele începute și cele care stau să înceapă, securitatea europeană și viitorul NATO, crizele din Orientul Mijlociu, Iran, Venezuela, Groenlanda, Taiwan, ofensiva și reglementarea Inteligenței Artificiale, nanotehnologiile, revenirea la vechile surse de energie, migrația, sărăcia, investițiile strategice, harta geopolitică a resurselor naturale. Se adună la Davos toate ocaziile pierdute de România în ultimii douăzeci de ani, dar, mai ales, cele pe care România urmează să le piardă în următorii douăzeci.
SUA, cum spuneam, se duc cu cea mai mare delegație din istorie. Polonia, pe care o admirăm fără s-o putem imita, se duce cu președintele, cu premierul și încă 40 de reprezentanți. Spania, Franța, Marea Britanie, Germania și Italia se duc cu delegații numeroase, cu experți pregătiți să acopere orice temă. Toate marile puteri și statele preocupate de soarta lor se duc la Davos la cel mai înalt nivel de reprezentare politică și intelectuală, Nicușor.
Du-te și tu!
Ți-au explicat, probabil, consilierii că nu ai mare lucru de făcut la București. Că și SPP-ul o poate duce la școală pe minunata ta fetiță, Aheea, cîteva zile, cît lipsești. Că în țară nu se întîmplă nimic bun la care să poți contribui, că nimeni n-o să-ți simtă lipsa și că negocierile pentru șefii Serviciilor și ai parchetelor au fost ratate de mult, încă de cînd ai început să le amîni, la începutul mandatului. La Davos, însă, dacă te duci, poți încerca să te faci folositor țării. Ba chiar să respecți Constituția.
Președintele are acces la întîlniri în cadru restrîns cu omologi sau cu șefi de guverne, în timp ce Oana Țoiu poate prinde cel mult farfurioarele de gustări destinate personalului politic inferior. Poți cere discuții bilaterale cu Macron, cu Merz sau cu Starmer. Consilierul Burnete poate cere doar acces la fumoar. Pe cînd tu ești președinte și te afli într-o stațiune de schi, la un eveniment cu multe pauze informale. Pe tine n-au de ce să te refuze șefii de stat și de guvern, chiar dacă tot ce le poți arăta e fermecătorul tău clătinat din cap și mișcarea brațelor în aer. Poți conversa pe holuri cu oricine. E destul să i te adresezi, să zicem, lui Marco Rubio, să-l inviți la o cafea la bufet și să-i spui bancul ăla al tău cu greierele din campania electorală. Poți agăța pe oricine pe culoarele aglomerate, trebuie doar să-i arunci zîmbetul pe care ți-l știm toți și care pune capăt oricărui raționament.
În acel univers al oportunităților personale, poți negocia pentru România, în engleza ta desăvîrșită, orice. Oamenii au garda jos, președinții și premierii sînt amorțiți de șampanie, înmuiați de ultima tartină cu homar, și sînt dispuși să asculte cîteva minute vocea unui președinte din întunecatul ev românesc, chiar dacă își fac planuri să schieze un pic după-amiază. Sînt patru zile în care Keir Starmer ia micul dejun în sala comună și poate are nevoie de muștar. Patru zile în care poți nimeri lîngă Friedrich Merz la prînz și poți să-i torni din apa ta minerală. Patru seri în care o poți invita la bar, la un late-drink, pe Ursula. Sînt atîtea lucruri pe care poporul român ar vrea să le transmiți acelor oameni puternici, chiar dacă ți-ai folosi doar mîinile! Ar fi suficient să-i faci să rîdă și să țină minte numele țării pe care o reprezinți – ar fi deja o victorie a politicii noastre externe. Pînă la urmă, prezența fizică e importantă. Băutura poate lega prietenii inexplicabile, iar la Davos e exact genul ăsta de atmosferă.
Dacă Ministerul de Externe ar lucra o sută de ani încontinuu, n-ar putea aduce președintele României în apropierea atîtor ocazii de conversație cu liderii lumii. La Davos, însă, lucrul ăsta se poate, fiindcă acest forum mondial e ca un chef neașteptat, la care băieții populari din școală îi invită și pe împiedicații clasei. Profită de asta, Nicușor, și, mai ales, ascultă Constituția! Respectă votul pe care l-ai primit! Nu sta ca o momîie la Cotroceni! Du-te la Davos! Du-te…