Caţavencii

După ce a ieşit definitiv din Bote, Bianca îşi pregăteşte intrarea în istorie

Bianca Drăguşanu, femeia care a apărut din spuma cu triliarde de alge a Mării Negre, încolăcită de chiloţii lui Botezatu, şi care mai apoi a devenit asistenta lui Capatos în emisiunea Un show păcătos, a ieşit luni, 9 ianuarie, de pe ştatele de plată ale Antenei 1. „Problemele mele de sănătate sînt de notorietate şi fizic simţeam că nu mai pot face faţă. Voi rămîne sub contract cu Antena 1, dar nu voi mai face parte din echipa emisiunii Un show păcătos“, declara ea luni după-amiază presei tabloide.

L-am deranjat din lecturarea Dicţionarului de estetică generală pe Mircea Stoian (care ne-a rugat să precizăm acest amănunt), de la care am aflat că problema e într-adevăr gravă şi prezintă mai multe aspecte. Unul ar fi acela că, pe lîngă piciorul rupt de un fost iubit din Petroşani acum cîţiva ani (în care s-ar găsi, conform legendelor medicale, o tijă metalică chiar mai lungă decît penisul lui Florin Prunea), Bianca mai are o bubă pe CV: un diabet cît se poate de serios, agravat de ritmul de viaţă infernal de monden al împricinatei (adevărul e că Bianca nu prea se culcă înainte de 9-10 dimineaţa). În afară de aceste detalii tehnice, domnişoarei Drăguşanu tocmai i s-a încheiat contractul cu Antena 1, iar după episodul pe nume Burlăciţa nimeni nu mai are încredere că blonda lui Cristea (fostă a lui Bote şi, practic, nu numai) face exact ce e stipulat într-un contract, oricare ar fi el.

„Personal, nu cred că a fost concediată, ci mai degrabă că nici una dintre părţi nu a mai vrut prelungirea contractului. O mărturie în acest sens este faptul că ea apare în promo-urile emisiunii, inclusiv în cele difuzate azi (luni, 9 ianuarie – n.r.)“. Caz în care Biancăi nu îi rămâne nimic mai bun de făcut decît să îl creadă pe cuvînt pe Cristea că o s-o ia de nevastă. Asta e şansa ei. Fără Antena 1 şi trei scandaluri pe săptămînă care să umple tabloidele, Drăguşanca va intra discret în istoria genului tabloid. Îi dăm trei-patru luni, cel mult. Timp în care Cruduţa are tot timpul să slăbească 300 de grame şi să-şi tragă un iubit cel puţin la fel de celebru ca Leo de la Strehaia.

Exit mobile version