Caţavencii

După ce-a-ncercat mireasa Zece TV, Nașul e gata să bage divorț

Zece TV ține cu tine. Așa s-a lansat televiziunea lui Zoltan Teszari cu surle, trîmbițe și mega transferul lui Radu Moraru, poreclit și Nașul. La momentul transferului, Radu și-a luat emisiunea la sub braț, armata de followeri și promitea un mega succes, bazîndu-se pe cele 10 milioane de euroi, cît era vorba să fie bugetul anual al noii televiziuni. 

Banii promiși de Teszari n-au mai ajuns însă să fie investiți conform promisiunii, așa cum nici Zece TV n-a rupt ratingurile precum promitea echipa lui Radu, venită să conducă postul. Firește, neinvestirea banilor promiși nu este singura cauză a insuccesului în ratinguri al televiziunii, dar va fi cea mai importantă în procesul lui Radu Moraru de părăsire a postului, cu echipă și emisiunea Nașul cu tot. Mai ales că Zoltan nu doar că n-a marcat banu’ de investiții în post, dar nu s-a achitat nici de toată suma promisă lui Radu, direct, pentru transferul acestuia de la B1 la noul post. Și e vorba de o sumă din șapte cifre, într-o valută mai tare ca dolaru’. Iar mutarea se va produce, cel mai probabil, undeva după vacanța de vară, dar înainte de intrarea în Postul Mare cînd, se știe, nu se organizează nunți, botezuri și divorțuri media.

Exit mobile version