După șapte ani de hărțuieli prin tribunale, cu peste una sută procese

Sînt cîțiva ani de cînd colegii noștri într-ale scrisului, N. Manolescu și V. Vosganian, se străduiesc să vadă băgați în pușcărie 18 scriitori, dintre care unul, Valeriu Mircea Popa, a încetat între timp din viață. De unde le-a venit? Fiindcă am convocat prin presă și apoi am făcut alegeri pentru Uniunea Scriitorilor o dată pe an, așa cum cere Legea asociațiilor și fundațiilor din România. Faptul că n-au luat parte la aceste alegeri decît 39 de scriitori e consecința ordinului dat de N.M. și V.V. ca scriitorii din US să nu participe la ele, sub amenințarea excluderii.

Uniunea Scriitorilor, prin conducerea asigurată de președintele N.M. și prim-vicepreședintele V.V.,  a preferat să ignore noua lege, sub motivul că USR ar funcționa după un decret din anul 1949, care prevedea printre altele că Uniunea Scriitorilor ar fi fost singura organizație profesională în care scriitorii din România ar fi avut dreptul să activeze, ceea ce, după 1990, a devenit o crasă ilegalitate. Ilegalitate pe care doi dintre foștii președinți ai USR, Laurențiu Ulici și Eugen Uricaru, au sesizat-o, încît s-au conformat noii legislații.

N.M. și V.V. au ales să n-o facă, ci să se întoarcă la un decret stalinist al cărui rost era să transforme independenta Societate a Scriitorilor Români într-o organizație tutelată de noua putere politică totalitară. De ce au procedat așa doi scriitori care afirmau și afirmă că au convingeri democratice? Nici unul dintre ei n-a găsit de cuviință să răspundă acestei întrebări. La fel cum n-au găsit de cuviință să înscrie Uniunea în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor ca predecesorii lor. Astfel că, la această oră, US nu există legal, la fel cum nici N.M. și V.V. nu sînt, primul, președinte, iar al doilea, prim-vicepreședinte al USR.

Cu toate astea, de mulți ani cei doi acționează ca și cum ar fi ceea ce pretind că sînt, iar USR ar fi recunoscută de legile în vigoare. N.M. și V.V. au reușit să păcălească astfel mai multe Curți judecătorești, intentîndu-ne peste o sută de procese care au intrat pe rol, pînă cînd li s-a cerut prima oară să probeze cu acte că sînt ceea ce pretind că ar fi și, firește, n-au avut cu ce. Asta nu i-a împiedicat să persevereze cu noi procese și să conteste prin recurs și prin cereri de rejudecare sentințele defavorabile lor, inclusiv sentința că dorința lor ca 18 scriitori, membri ai USR, ilegal excluși din Uniune, să fie condamnați penal e neîntemeiată.

De ce s-au cramponat N.M. și V.V. în încercarea lor de a-și vedea confrații condamnați penal? Fiindcă toate celelalte procese civile pe care ni le-au intentat depindeau de sentința în acest proces. Așa că distracția lor de a ne tot chema în judecată s-a încheiat odată cu sentința definitivă că cererea lor de condamnare penală a celor 18 pîrîți de ei n-are temei. Atît doar că cheltuielile de judecată în acest proces nu vor fi plătite de ei din buzunarul lor, ci din bugetul Uniunii. La fel cum tot din bugetul USR sînt cît se poate de generos plătiți avocații care le-au susținut la tribunal și toate celelalte cauze, la fel de neîntemeiate.

Cum rămîne însă cu calomniile și insultele pe care cei doi și alți membri ai USR le-au publicat în revistele Uniunii cu scopul de a ne compromite? Cum rămîne cu cei șapte ani de hărțuieli prin justiție ale scriitorilor care au vrut ca Uniunea Scriitorilor să funcționeze după lege, nu după toanele și răul plac al lui Nicolae Manolescu și al prim-vicepreședintelui său, V. Vosganian? Cum rămîne cu tăcerea complice a tuturor confraților scriitori care n-au protestat împotriva acțiunilor prin care cei doi au încercat să ne vadă după gratii sau, cel puțin, amendați penal? Vom trăi și, cu certitudine, vom și vedea.