Filmele autointitulate „blockbuster de vară” sînt făcute după o rețetă standard: un faimos în rol principal, găleți de acțiune din aia generică, așa cum e untul marca 1 în hypermarket, și doze zdravene de retard. De fapt, de cele mai multe ori, Hollywood-ul pare mai mult genul de buticar nevricos care se jeluiește: „Băi, am niște retard pe stoc, luat de la turci, cu ce să-l combin ca să-l pot vinde?”.
Dwayne Johnson e faimos. Nu și actor. Personal, îl păstrez în memorie drept cel mai prost CGI din istoria umanității, zis și debutul lui drept Regele Scorpion în Mumia 2. Altfel, băiatul ăsta e întruchiparea homeopatiei în cinematografie. Nu face nimic. Nici bine, nici rău. Deși joacă rol de salvator providențial, n-a reușit niciodată să salveze un film de la dezastru. Central Intelligence a suferit de o ironică lipsă de intelect. Baywatch s-a scufundat așa cum doar un Titanic plin de politicieni români ar merita. Și exemplele ar putea continua, dar n-ar sens, pentru că nu e ca și cum ar exista oameni care să rețină filmele în care joacă Bolovan Johnson.
Dar măcar avem acțiune. Copiată din filme mult mai bune, dintre care Die Hard e atît de evident încît oamenii inteligenți au preferat să-l revadă direct și să nu-și ucidă cîțiva neuroni urmărind plictiseala asta.
Johnson e un expert în securitate prins de evenimente sinistre într-un zgîrie-nori în flăcări. Adică, mă rog, ajunge în zgîrie-nori după un salt ridiculizat de întreg Internetul. Dar asta contează mai puțin, pentru că filmul ar vrea s-o ardă serios și dramatic. Protagonistul a venit să-și salveze familia. Deci trebuie să ne pese. Și mai are și un picior artificial, deci s-a dublat doza de suspans. În fine, s-ar fi dublat dacă personajul se arăta a fi șontorog tot filmul, și nu doar cînd își aduce aminte scenariul, în restul filmului tropăind prin cadru ca hormonii unui adolescent care plantează copaci prin intermediul platformei ecologiste Pornhub.
Dacă Bruce Willis era doar un om obișnuit prins în circumstanțe neobișnuite cu ajutorul unui scenariu grațios prin simplitatea sa, personajul lui Johnson are în comun cu McClane doar chelia și localizarea. Altfel, e înduioșător să vezi cît se chinuie scenariul să-și acopere propriile găuri de logică și coerență.
Dar să privim partea bună: măcar filmul ăsta nu încearcă să copieze și replicile lui Willis. E foarte probabil că un mogul hollywoodian a încercat să se consoleze cu asta după ce a văzut cît de tern și nesărat e rateul de față. Desigur, glumele se traduc mai greu în chineză și plasarea acțiunii în Hong Kong – plus niște orezari presărați prin distribuție – sugerează destul de clar milogeala pentru banii Asiei. Partea proastă e că în locul miștocărelii n-a rămas nimic. Poate o secvență de ciuruială anostă. Poate niște țopăială într-un picior, eventual piciorul bun. Poate un dialog căznit. Nimic demn de reținut, asta e evident.
Skyscraper a pornit la drum cu ambiții artistice extrem de modeste, și asta se vede nu doar de la ultimul etaj al giganticei clădiri care adăpostește povestea, ci direct de pe Jupiter. Asta explică de ce a fost universal prost primit și de ce, în general, audiențele au considerat că a ieșit nu de pe Terra, ci din Uranus.
Skyscraper. R.: Rawson Marshall Thurber. Cu: Dwayne Johnson.
