Poate că ar fi trebuit să fac un filmuleț despre aventurile mele din SPV (spațiul privat virtual). Am mormăit, am transpirat, am băut o cafea, mi-am dat palme, mi-am smuls părul, am dat telefoane la trei contabili, l-am chinuit pe ChatGPT ore întregi, am dat interviu pe Zoom, am așteptat, am căutat în spam, dar am triumfat. Dar asta n-a fost nimic. Aventura abia atunci a început. Cum scriam nu demult, iar m-am lovit de „Mi-ţi-i, ni-vi-li, me-te-îl-o, ne-ve-i-le; me-te-îl-o“. Sub ochii mei uimiți dansau cifrele ca mîndrele, la horă.
Nici n-a apucat Făt-Frumos (adică eu) buzduganul tătîne-su, că, trosc, drept în moalele capului a venit formularul RO e-Factura, CUI vânzător (BT-32 / BT-30). Fuga la GPT. Zice: „BT-32: Codul standard al vânzătorului (ex: 12345678)“. „Aha“, zic, „dar BT-30?“ Zice: „BT-30: Versiunea cu prefix RO pentru TVA intracomunitar (ex: RO12345678), dacă ești plătitor de TVA“. Am zîmbit ușurat, știa loaza. „Contactul cumpărătorului (BT-56)“ este cîmpul opțional din factura electronică RO e-Factura unde specifici numele persoanei de contact la cumpărător (clientul tău).“ Am simțit o oarecare tulburare, dar nu m-am dat bătut. „Este legat de cîmpurile următoare: BT-57 (telefon contact) și BT-58 (e-mail contact).“ Am simțit, prima dată, foșnetul educației mele filologice și m-am pierdut în pădurea de simboluri a lu’ conașu’ Baudelaire. Și ce înseamnă „Nu sînteți înregistrat în Registrul RO e-factura(082)“? Simplu. „Eroarea «Nu sînteți înregistrat în Registrul RO e-Factura (082)» apare în aplicația ANAF cînd încerci să emiți sau transmiți facturi fără să fii înscris oficial în acest registru, chiar dacă ai cont SPV și parolă.“ Mi-am zis că pînă aici mi-a fost. „Ce înseamnă Registrul RO e-Factura (082)?“ „Este o listă oficială gestionată de ANAF cu operatorii obligați să folosească sistemul e-Factura (firme, PFA-uri și persoane fizice cu activități economice). Înregistrarea se face prin formularul 082 (Cerere de înregistrare obligatorie), depus electronic via SPV. Contul SPV (pentru declarații) nu echivalează cu înscrierea în Registrul e-Factura. Din 2024-2026, e obligatorie pentru toți cei care emit facturi B2B sau cu TVA deductibil – inclusiv persoane fizice autorizate. Fără ea, facturile nu se validează/transmit. Completezi aici CUI-ul firmei tale, așa cum apare în certificatul de înregistrare – este obligatoriu pentru validarea XML-ului facturii.“
Morții morților mamii voastre! N-am firmă. Mi-am suflat mucii și am continuat: „Ce este «Termeni de plată (BT-20)»?“. Imediat m-a lămurit, spre disperarea mea adîncă: „«Termeni de plată (BT-20)» este un cîmp opțional în factura electronică RO e-Factura unde specifici condițiile de plată agreate cu cumpărătorul. Reprezintă o descriere textuală liberă a modului și termenului de plată (ex: «Plată integrală în 30 de zile de la emitere», «Avans 50% la comandă, restul la livrare» sau «Scadență 15 zile, penalități 0,5%/zi întîrziere»). Include detalii despre eventuale penalități sau modalități speciale“. În definitiv, cu-o moarte toți sîntem datori, doar n-oi trăi cît veacul! Inutil să zic că, chiar sub atenta supraveghere și îndrumare a reginei albinelor și a crăiesei furnicilor, tot am greșit o factură, așa că trebuie să plătesc de două ori TVA, că încă nu am descoperit cum se anulează una greșită.
Ei, dar iată că, după mine, vine un lung și nefericit șir de Prîslea cel Voinic și dumele de aur. Colegii mei, academicienii scriitori, traducători, muzicieni, graficieni, interpreți, figuranți – adică toți acești neica Nimeni (financiar vorbind) pe care îi solicită temporar cîte o firmă, un teatru, o editură, o șușanea, un publicitar. Sînt zeci, dacă nu sute de mii de oameni care se vor încurca în noile reglementări. Pentru că am aflat cu spaimă că nu e suficient. Trebuie semnătură electronică, altfel totul e zadarnic. Și, ca prin minune, iată, au înflorit pe Facebook firmele care vînd semnături electronice. Păi, ce credeați, că îți spargi capul doar cu saitul ANAF? Stai, caută-te-n buzunar, că nimic pe lumea asta nu e gratis. În curînd, nici aerul. Povestea merge mai departe – cum zice reclama. Pentru că, dacă ai greșit o pîrdalnică de cifră, un căcățel de formular, o să te trezești nu numai cu contul blocat, dar și cu mascații la ușă. Dar nu trebuie să mă credeți pe cuvînt. Hai să vedem ce mai zic și alții, că deja îi aud scrîșnind din măsele. Nu că ar dori să fie exceptați de la plata impozitelor. Dar că nu înțeleg de ce să mai plătească o dublare a actelor. Nu e normal să plătească angajatorul, solicitantul? Păi, n-are firmă? N-are semnătură? Nu are facturier? Nu are contabil? Are.
Luminița Corneanu
Eu mă pricep la birocrație și chiar n-am nimic împotriva ei dacă are sens.
Dar e-factura pentru drepturi de autor, dacă nu se depășește pragul de TVA, nu are. Toate datele acelea ANAF le are deja.
A, că e greu să le prelucreze, să le pună cap la cap? Păi, și atunci ce facem, aruncăm sarcina financiară în spatele cetățeanului, obligîndu-l să cumpere semnătură electronică calificată și să se descurce prin platforme de facturare?
Mi s-a spus că „e directivă europeană, așa e în toată Europa“. Regret, nu e adevărat. Nici un autor sau jurnalist străin nu-ți taie factură pe 100 de euro pentru participarea la eveniment. Am lucrat în domeniu din 2009 încoace, lucrez într-un muzeu care cooperează frecvent cu scriitori străini. Nu există facturare pe drepturi de autor în Europa, punct.
Și mai e ceva. Eu sînt mai mini-tehnicus așa, chiar filoloagă fiind. Dar ce faci cu autoarele și autorii, actrițele, actorii octogenari, nonagenari? (Ei există, îi iubim, le dăm premii naționale pentru întreaga activitate.)
Îi pui să-și facă semnătură electronică? Poate oamenii nu folosesc calculatorul. E o obligație cetățenească să fii digital? Nu cumva e obligația statului ca la orice procedură online să ai și una offline?
Nu cumva e obligația statului să servească cetățeanul și nu invers?
Dan Mircea Cipariu
De exemplu, pentru un contract de drepturi de autor pentru un text primești suma brută de 1.200 de lei. După impozitul de 10% reținut la sursă, după contribuții, mai rămîn în jur de 950 de lei. De la 1 iunie 2026, pentru acest contract trebuie emisă o e-Factură. Asta înseamnă, înainte de orice: un certificat digital calificat pentru semnătură electronică, fără de care nu poți intra în Spațiul Privat Virtual al ANAF. Cel mai ieftin furnizor cere 150 de lei pe an. certSIGN, liderul de piață, cere 270. La asta se adaugă timpul pentru identificarea video, pentru depunerea formularului 082 pînă pe 26 mai, pentru învățarea aplicației de facturare, pentru cele cinci zile lucrătoare în care trebuie transmisă fiecare factură în SPV – sub sancțiunea unei amenzi de pînă la 2.500 de lei. Pentru un singur contract de 1.200 de lei, costul administrativ al conformării (semnătură + timp + risc) depășește 15% din valoare. Pentru un coleg care traduce o carte pe an, cu un onorariu de 3.000 de lei, e tot acolo. Pentru un poet care publică o plachetă și încasează 800 de lei pe cesiunea de drepturi, e-Factura devine prohibitivă. Am vorbit cu trei prieteni scriitori în săptămîna asta. Toți se gîndesc, măcar pentru o clipă, să refuze următorul contract mic.
Valeria Cristia
…Aici probabil că sînt mai mulți astfel de „angajatori ocazionali“ care au cam sărit calul și dau „gaură la buget“ prin neplata impozitului cu reținere la sursă, pentru că nimeni nu-i mai poate verifica. De înțeles că există o problemă…
Dar ce vină au oamenii care au semnat contract și și-au făcut treaba?! Nu tot angajatorul ocazional pentru care ai filmat o reclamă sau ai scris un articol sau ai jucat un spectacol, dar care nu ți-a declarat contractul e de vină?!
Dacă altă soluție mai bună nu s-a găsit, măcar auto-facturarea să fie preluată de către acești angajatori, care au departament de contabilitate, semnătură electronică, acces la platforme, soft-uri și resurse pentru o hîrtie in plus. (bună idee!)
Altfel, ce să vezi, se încurajează exact „munca la negru“! Să vedeți ce de contracte de voluntariat vor apărea… Spectacole cu donație. Sau „la pălărie“. Va crește exact evaziunea fiscală pentru care a apărut măsura e-Facturii.
Iulia Popovici
Zeci de mii de oameni primesc drepturi de autor între o dată și de cinci ori pe an și mulți nu trec, în total, de 15.000 de lei. Printre ei sînt studenți, pensionari, persoane care fac accidental o figurație într-o reclamă.
Printre ei sînt sutele de copii – minori – care joacă în cîte-un spectacol. Chiar vi se pare „benefic“ să le puneți părinții – femei de serviciu, ingineri, profesori, ce-or fi ei, dar clar fără treabă cu drepturile de autor – să-și cumpere semnătură electronică și să emită facturi? Trebuie să-ntrebați Ministerul de Finanțe ca să vă dați seama că nu e?
Trebuie să întrebați la Finanțe ca să vă dați seama că nu, nu folosește nimănui să pui studentul de anul II, pentru primul lui contract de 300 de lei, sau elevul de liceu care publică primul lui text să-și facă semnătură electronică, abonament la soft de facturare și prieteni care știu facturi?
Cristian Fulaș
Nu e absurd, nu mai mult ca de obicei, oricum, dar e o imensă tîmpenie să hăituiești probabil cea mai prost plătită categorie profesională din România în ideea că așa strîngi bani la buget. (Și simultan să rămîi incapabil să recuperezi datorii certe de miliarde de euro, dar poate tocmai de aia se întîmplă ce se întîmplă, e o fumigenă, încă una.) Prin lege, veniturile noastre sînt raportate de cei care ne plătesc. Impozitul e reținut la sursă. Lucrurile merg așa de rău, încît probabil peste 95% din cei care lucrăm în domeniu nu ne încadrăm la salariul minim pe economie și nu plătim asigurări sociale, asumîndu-ne faptul că nu vom avea pensie. Dar nu vreau să generalizez, eu așa fac, ceilalți nu știu cum procedează.
Ei, dar uite că trebuie urmărire atentă. Cum nu ne pricepem la contabilitate, probabil vom fi și amendați. Cu cît? Nimica toată, 15%. Sau vom plăti și un contabil, că doar cîștigăm milioane, ne permitem.