Au trecut vreo 20 de ani de cînd Lenny Kravitz a intrat în muzica pop ca un piercing în sfîrc. E drept, mai întîi a intrat în Lisa Bonet, după ce a cunoscut-o în backstage-ul unui concert New Edition.
El un rastafari caramelizat newyorkez anonim (numele de familie spunea ceva, dar nu destul), ea celebru om de TV. Deşi casele de discuri i-au zis, la început, că „nu e negru destul“, e clar că Lisa a fost de altă părere, la fel ca şi Vanessa Paradis, Kylie Minogue, Adriana Lima, Nicole Kidman… Şi a mai rămas vreo femeie bună necombinată de ăsta? Recunosc că le zice frumos – Lenny Kravitz este unul dintre puţinele fenomene pop interesante ale culturii americane care a reuşit să rămînă în mainstream în ciuda diversităţii încercate în muzică. De data asta*, însă, merită ascultată doar piesa pe care cîntă Jay-Z. Ca restul s-a făcut de alţii mai bine. Dar ele încă aud, şoptit şi irezistibil, „Tell me, mama…“ şi dacă Lenny ar cînta dubstep! ’Tu-i gura…
* Lenny Kravitz, Black and White America, Atlantic Records (august 2011).
Gen „din aceeaşi categorie“
1. Jamiroquai – Rock Dust Light Star. Pentru că trupa lui Jay Kay sună mai bine decît albumul de mai sus, vă recomand o reaudiţie. Sau poate chiar este nevoie să-l ascultaţi pentru prima dată.
2. Raphael Saadiq – Stone Rollin’. La fel de vintage ca Lenny, dar ceva mai piperat, Saadiq are un album recomandabil oricărui anturaj din care faci parte. Dacă Adele ar fi un JPEG, Raphael ar fi negativul ei.
3. The Roots – Undun. Pe ăsta nu l-am ascultat, virtual este imposibil. Dar avînd în vedere negresa excelentă de anul trecut care s-a numit Wake Up! Featuring John Legend, ar fi bine să stăm cu ochii pe cuptor.