Carmen: Klausică, de ce nu închizi ușa mașinii oficiale când te dai jos din ea? Te-am urmărit și niciodată n-o închizi.
Klaus: Cum s-o închid? Eu sunt președintele. Am oameni care închid ușile după mine. Pe una singură o închid și o deschid singur și mă obosește îngrozitor.
Carmen: Care?
Klaus: E, care… Pe-aia de la closet.
Carmen: Chiar, am mai observat o chestie: de fiecare dată când vii de la closet ești nervos.
Klaus: Păi, cum să nu fiu nervos din moment ce sunt nevoit să mă șterg singur? Tu n-ai fi, dacă ai avea primul cur al țării? Ți se pare normal ca președintele să piardă timp cu ștersul la fund?
Carmen: Nu mi se pare, dar alta e problema mea acum: ar trebui să facem ceva urgent, ca să pari mai popular.
Klaus: Adică?
Carmen: Ți-ai făcut o imagine de președinte fițos, care așteaptă să-i fie cărat paltonul și să-i fie închisă ușa de la mașină. Trebuie schimbată.
Klaus: Așa. Și ce să fac?
Carmen: Păi, în primul rând, începi să îți cari singur paltonul.
Klaus: Exclus. Decât să mă cobor la așa ceva, mai bine umblu fără. Păi, ce sunt eu, președinte sau cărător de paltoane?
Carmen: Klausică…
Klaus: Nici un Klausică…
Carmen: Atunci mergi la adunat de gunoaie, cum se duc o grămadă de politicieni. Uite, tocmai a fost Cioloș și a căzut lumea pe spate de admirație.
Klaus: …
Carmen: Nu te uita așa urât la mine, nu e mare filozofie, iei și tu un sac în mână, îți pui niște mănuși, după care aduni sticlele goale, ambalajele, prezervativele, tampoanele aruncate prin pădure și le pui în sac.
Klaus: Să iau EU un sac în mână? Să adun EU prezervative? Nu se poate să îmi țină cineva sacul, în timp ce altcineva îmi adună gunoaiele?
Carmen: Și tu ce să faci în timpul ăsta?
Klaus: Merg pe lângă ei.
Carmen: Nu se poate, e exclus. Trebuie să faci treaba personal.
Klaus: Nici nu mă gândesc.
Carmen: Haide, măi, Klaus, până și Elena Udrea a făcut cozonaci, a dat cu mopul și a mâncat parizer, în încercarea de a părea populară.
Klaus: Bine, mănânc parizer, dar o să fie secretul nostru, OK?
Carmen: Păi, nu, ideea e fix invers: să te vadă lumea.
Klaus: Să mă vadă și să zică că sunt un sărac? Nici nu mă gândesc. Mai bine apari tu în niște poze făcând cozonaci. Sau șnițele, că și-așa mi-e poftă.
Carmen: Eu???
Klaus: Da.
Carmen: Nu se poate!!! N-am rochie pentru șnițele.
Klaus: Asta e, atunci o să rămânem niște nepopulari.
Carmen: Până la urmă, important e să fim noi sănătoși, restul nu contează.