Înainte vreme, în romane, manuscrisele găsite erau vîrîte în sticle aruncate în mare, ascunse prin sertare, ca în Scrinul negru, romanul lui G. Călinescu, uitate prin biblioteci ori închise prin seifuri. În romanul lui Liviu Diamandi, afli că manuscrisul găsit s-a aflat într-o banală pungă de plastic, pierdută pe malul mării, la Neptun. Realism în răspăr? Parodie polițistă? Pe măsură ce avansezi cu lectura, în loc să te luminezi, intri la noi presupuneri. Roman de moravuri scriitoricești? Sau un Bildungsroman suplu?
De fapt, Neptun 83 e cîte puțin din toate astea, într-o construcție foarte bine scrisă, dar care trece de la o poveste la alta fără s-o ducă pe nici una pînă la capăt. Opera deschisă pare în acest caz mai curînd rezultatul involuntar al unui text ambițios, dar scăpat de sub control. Autoarea manuscrisului găsit din Neptun 83 e ea însăși scriitoare și fiica unui romancier de oarecare notorietate care își petrece vacanțele cu familia, la Vila Scriitorilor de la Neptun. Pînă la un punct sîntem în anul 1983, de care misterioasa autoare a manuscrisului, pe atunci adolescentă, își amintește detaliat, pînă cînd sare și la alte vîrste ale sale, cînd are parte numai de chestii nasoale, pe care le relatează cu detașarea emancipată și vag masochistă a romancierilor americani din anii ’60.
Înainte de a povesti ce (i) se întîmplă la Neptun, adolescenta care, pe urmele tatălui, se vrea scriitoare își excită nervul epic imaginîndu-se în diverse situații din categoria „ce-ar fi dacă“. Apoi povestește ce fac și ce spun scriitorii din vila de pe malul mării. Mai bine zis, ce-și închipuie Liviu Diamandi că ar fi putut face sau zice scriitorii despre care fabulează personajul lui. Nichita Stănescu scrie la un roman, nemulțumit de servituțile genului, și se plînge de efectele sevrajului pe care i l-a provocat renunțarea la alcool. Fănuș Neagu face comentarii grosier-prostești cînd scapă de sub supravegherea nevestei, care-i numără paharele de vin. Nina Cassian, însoțită de un salvamar musculos și cult, emite teorii despre roman ca gen literar burghez confiscat de bărbați, pe care ea a încercat în tinerețe să-l revoluționeze în spirit feministo-comunist.
Că Nina Cassian nu era frumoasă se știe, că avea cîrlig la bărbați, de asemenea, dar poeta nu spunea tîmpenii, ca în romanul lui Diamandi. Tot aici, poetul Ioan Alexandru polemizează despre infinit cu un milițian care are și preocupări metafizice și își veghează copiii pe plajă, iar Cezar Ivănescu îi acuză calomnios pe Mircea Dinescu și pe Mircea Micu de moartea lui Marin Preda. Toți scriitorii care apar în roman sînt caricaturizați mizerabil de tînăra scriitoare în devenire, care nu-și iartă decît tatăl, pe care nu-l trece prin ciur și prin dîrmon ca pe ceilalți. De un tratament ceva mai respectuos are parte matematicianul Grigore Gheba, autorul faimoasei culegeri de probleme, căruia îi se face și o biografie sumară, înainte de a-l pune să-și dea și el cu părerea, excesiv de pe larg, despre algoritmi și despre natura infinitului, din perspectiva și în jargonul matematicienilor.
Paginile astea de discuții inventate pe seama unor persoane din viața de toate zilele, cu nume și prenume, sînt, unele, niște bîrfe apocrife de felul celor puse în circulație de C.V. Tudor în hebdomamarul Săptămîna, de pe urma cărora bardul ceaușismului a pierdut procese de calomnie. Altele, plicticos-docte, par desprinse dintr-o cărțulie de vulgarizare din categoria Filosofia pentru toți.
Cireașa de pe tortul romanului apare însă ceva mai tîrziu, cînd scriitoarea lui Liviu Diamandi, explorînd păpurișul de pe malul unui lac, se apucă să-și repovestească și să interpreteze, critic și cu citate, Ana Karenina, chinuită de întrebarea dacă păpurișul e cel mai potrivit loc să recitească romanul lui Tolstoi. După această aventură exegetică lacustră a eroinei, e imposibil să-i mai iei „manuscrisul“ în serios. Iar dacă duci lectura pînă la capăt, o faci doar pentru că ai ajuns deja în ultima treime a cărții.
Liviu Diamandi, Neptun 83, Editura Polirom, 2023.
Pare fi varianta livresca a lui Plan 9 from Outer Space. Atât de prost încât te fascinează