Vă mai amintiţi de Rodica Beclean, cea care la începutul anilor ’90 vă aburea ecranul TVR -ului cu feromonii pe care îi transpira atunci când rostea numele lui Iliescu la Ştiri? Cea care număra “câteva sute de demonstranţi” când Piaţa era plină de oameni până pe la Patria? Rodica, reportera care vedea la miting numai aurolaci, curve şi legionari şi ţinea să ne spună chestia asta la televizor, invocând ciclic numele lui Iliescu aşa cum o maică stareţă rumegă în barbă numele unui mucenic vrednic? Exact pe vremea când reportera cu pricina asuda abundent în chiloţi apărându-l pe preşedinte în faţa desfrânaţilor de la miting, o fată cu aspect intelectual zornăia cheile sub balconul de la Universitate ca să i-l dea jos. Era Andreea Pora.
Nu ştiu dacă până la urmă a fost tăvălită de IMGB-işti, dacă şi-a luat pulane peste bot de la trupeţii MI sau dacă ea a fost tânăra căreia minerii au vrut să-i taie o ţâţă la havuzul de la Universitate. Tot ceea ce ştiu este că a supravieţuit acelor orori şi că a ajuns să se bată acum prin studiourile televiziunilor pentru preşedintele Băsescu, contestat furibund de demonstranţi în Piaţa Universităţii. Am văzut-o într-un asalt împotriva acestui miting spontan al societăţii civile, minimalizând numărul celor prezenţi în stradă, calitatea protestatarilor şi cererile lor. Numai că logica Andreei de astăzi s-a înecat inevitabil în murmurul hormonal al Rodicăi de ieri, cea intrată în istorie ca subalterna lui Răzvan Theodorescu. Stimabilul profesor, fost director al TVR în ’90, cel care se arăta admirator alminerilor pentru spiritul civic de care au dat dovadă mutilând demonstranţii din Piaţa Universităţii, vine astăzi să laude mitingul anti – Băsescu din locul cu pricina. Neîndoielnic, la Kilometrul 0 al democraţiei vibrează o energie întunecată, o energie care provoacă mutaţii şi în cele din urmă monştri.
Un astfel de mutant, deşteptul absolut al pedeleului, cel care dă senzaţia tot timpul că între el şi carotida moderatorului TV stă doar un sedativ pe care l-a luat înainte să intre în emisie, este Sever Voinescu. Spun asta pentru că Piaţa a născut nu numai golani şi ciumpalaci, ci şi politicieni victorioşi. Voinescu este un produs al panspermiei izvorâte din spuma şampaniei deschise de Băsescu acolo, în Piaţă, fără aprobare de la Primărie. El s-a impus ca editorialist cerebral, voce coerentă a societăţii civile, care întindea o mână preşedintelui Băsescu rămas singur la final de prim mandat într-o gaură de obuz sub tirul tunurilor mogulilor dezlănţuiţi. A sfârşit cu sinapsele neuronale vopsite în portocaliu ca intelectual pedelist ce acuză societatea civilă din spatele jandarmilor.
Piaţa Universităţii este un vulcan care erupe când te aştepţi mai puţin. Aşa a făcut în ’89, în ’90 şi în 2012. De fiecare dată s-au construit baricade simbolice, de fiecare dată trupele Securităţii au încercat să elibereze carosabilul şi să facă praf huliganii. Ceea ce nu au înţeles băieţii ăştia cu ochi albaştri este că simpla trecerea din ţoalele USLA-şului în cele de miner este semnul pierderii unei bătălii pentru sistem şi nu adaptarea la vremuri noi. Saltul de la pufoaică şi lămpaş de mină la echipamentul Hi-Tech de scandal al Jandarmeriei înseamnă pierderea războiului pe care l-au dus împotriva acestui neam de peste 60 de ani. Pe lângă AKM-urile şi gloanţele de război cu care au curmat vieţi acum 22 de ani în faţă la Inter, puşca cu gaze lacrimogene pare pistol cu apă.
Zilele acestea am avut parte de o lecţie a istoriei care ne-a învaţat că tranziţia de la Dacia neagră cu trei cifre la SUV-ul de lux a avut ca efect secundar blegirea organului. În schimb, ce nu îl omoară pe demonstrant, îl întăreşte. România merge mai departe.