“Doamnelor și domnilor,
Anul trecut, la Washington, am discutat cu Președintele Donald Trump despre potențialul deosebit al consolidării Parteneriatului strategic și prin realizări economice, care să ofere cât mai multă soliditate cooperării noastre.
De exemplu, investițiile în industria noastră de apărare, prin retehnologizarea și modernizarea unor facilități de producție, inclusiv prin aranjamente investiționale de tip joint-venture, trebuie încurajate, dezvoltate și cele care există trebuie consolidate.
Industria apărării și sectorul energetic românesc au potențialul de a deveni, alături de IT și industria auto, doi vectori esențiali ai dezvoltării economiei românești. Trebuie să fim conștienți de avantajele de care dispunem și să le valorificăm inteligent.” – Klaus Werner Iohannis, președintele României, 20 martie 2018, cu prilejul aniversării a 25 de ani a Camerei de Comerț Americane din România (AmCham România)
Iată, în sfârșit, după 28 de ani
de la revoluție, aflăm care ar putea fi una dintre industriile care va duce, în cele din urmă, la dezvoltarea economiei românești: industira apărării.
Ne amăgim, de prea multă vreme, că am putea fi o țară cu o producție agricolă atât de bună încât să hrănim întreaga Europă. Ba chiar, dacă am canaliza investițiiile în zona prelucrării aleimentelor, și nu am vinde doar materie primă, ne spun unii, am putea să și câștigăm grămezi de bani.
Poate că e doar o minciună, o iluzie, un vis frumos. Ce, nu e mai mișto să exportăm grâu direct de pe câmp și să importăm făină, ba chiar aluat congelat de pâine? Am putea, de fapt, dacă ne-am plai pe imaginația lui Carlo Collodi, să exportăm grâul, pentru că suntem prea leneși să-l și măcinăm, și să importăm făină, apă, sare și drojdie, să ni le turnăm pe gât și să stăm cu burțile în fața unor radiatoare de import, așteptând să ni se coacă pâinea în burtă.
A mai existat o teorie,
conform căreia, la ce potențial avem, am putea fi destinația turistică numărul unu a Europei, ba chiar a unei bune părți a lumii civilizate. Ani la rând ne-am amăgit că turismul ar putea fi o industire care să ne ridice, așa cum se spune că a ridicat Grecia, de exemplu. Că turismul, bine făcut, ne-ar putea aduce miliarde anual. Că avem munți, dar avem și litoral, că avem frumusețea aia de Deltă, avem orașe, avem cetăți medievale unice, avem păduri virgine, avem natură, dar avem și cluburi de noapte și tot așa.
Între timp, ne-am prins că infrastructura de secol XIX nu se pupă cu turismul de secol XXI. Că industria turismului din România e atât de pătrunsă de bacterii dăunătoare, asemeni spitalelor, încât nu poți face treabă decât dacă o dinamitezi. Cu niște ani în urmă, când se discuta despre impozitul forfetar pentru industria ospitalității, s-au scăpat câte unii, recunoscând că tot ce câștigă statul din turismul românesc sunt niște amărâte de taxe și impozite în valoare de doar nouă milioane de euro anual. Da, atât, nouă milioane de euro anual, din ditamai industria, pentru care avem un minister de resort și pentru a cărui promovare statul cheltuie, tot anual, zeci de milioane. De, e evaziunea mare, lucrurile merg prost, sezoanele sunt scurte, nu sunt clienți, toată industria e pe pierdere…
Ei bine, măcar ne-am liniștit:
a descoperit președintele nostru exact industria aia de mare viitor care ne va duce înainte și ne va umple de bani. Industria de apărare, desigur.
Președintele Iohannis ne spune, mândru, că a discutat la Washington, atunci când a fost el în vizită la președintele Trump, de l-a cărat și pe Cristian Pantazi până pe pajiștea Casei Albe, despre investițiile în industria românească de apărare, investiții atât de importante încât industria asta ar urma să devină unul dintre motoarele economiei românești. Nu, serios?
Și președintele Trump ce a răspuns?
Nu știm ce a răspuns Trump,
dar putem bănui că l-a bătut călduros pe umăr pe președintele Iohannis și i-a spus că da, sigur, că investim.
Dar, mai întâi de toate, cumpără tu, Klausie, ceva armament de la noi, ca să avem din ce bani să investim după aia.
Chiar și așa ar fi cât de cât OK. Ar însemna că achizițiile de armament s-ar face în sistem offset și că o parte din banii investiți de România s-ar întoarce în România. Numai că așa ceva încă nu s-a negociat în cazul achiziției de armament american.
Dacă se vorbește despre producție în România în cazul transportoarelor blindate Piranha (care nu sunt americane) sau în cazul corvetelor (care nu sunt americane), restul achizițiilor militare nu prea aduc după ele investiții în industria românească de apărare.
Rachetele Patriot înseamnă o achiziție directă de la americani în valoare de minim 3.900.000.000 de dolari, din care nu se duce nimic în industria românească de apărare, pentru că n-are ce. SUA nu a aprobat nici transfer de tehnologie către România, iar noi nici n-am cerut nimic, fiind perfect de acord să plătim, ba chiar o mare parte din bani în avans. Până la finalul lui 2017 am plătit 910.000.000 de doalri, fără să știm (noi, publicul) când vom și primi ceva de banii ăștia.
Mai urmează a fi achiziționate sisteme de rachete SHORAD, VSHORAD și un sistem lansator multiplu de rachete cu bătaie mare în valoare totală de 2,8 miliarde de euro. Cel mai probabil tot de la americani, ceea ce va însemna zero transfer de tehnologie, zero investiții reale în industria românească.
Dacă președintele crede
că simplu fapt că noi vom cheltui în cinci ani peste 10 miliarde de euro pentru înarmare înseamnă că vom avea o industrie de apărare ultra competitivă, înseamnă că cineva l-a luat de fraier prin străinătate și i-a vândut cărți de colorat în loc de proiecte de dezvoltare.
Pentru ca industria de apărare să se ridice la nivelul industiriei auto sau la cel al IT-ului, ar trebui ca industria de apărare să exporte. Ce și cui? Căci armamentul american pentru care noi vom obține doar licența de a-l vopsi va fi mereu exportat de către americani, direct. România nu are nici tehnologia și nici inovațiile care s-o poată face să creadă că va însemna vreodată ceva pe piața legală de armament.
Nu putem vinde nimic țărilor tehnologizate și cu bani, pentru că alea, cele mai multe, își produc singure armamentul sau îl cumpără direct de la sursă. Nu putem vinde nimic rușilor și sateliților lor, pentru că suntem în tabere diferite. Și, atunci, cui să vindem și ce? ISIS-ului? Micilor dictatori africani, pe cale de dispariție?
Nu, serios, pe ce se bazează Klaus Iohannis atunci când visează o industrie de apărare care exportă la fel de mult ca cea auto? Pe faptul că ăia de la Raytheon au fost băieți salon și, în schimbul contractului de 3,9 miliarde de doalri, l-au angajat pe consultantul de campanie
al președintelui ca să le facă o imagine scumpă de care n-au nevoie?
Să constați, după niște ani,
că ai un președinte paralel cu realitatea, cam lent și căruia îi place excesiv să stea în vacanță nu e un capăt de țară. Să constați, însă, că ai un președinte care vrea să compenseze pe pielea ta, la maturitate, lipsa soldățeilor în copilărie e trist, al naibii de trist.