Societatea civilă și Comisia parlamentară pentru Codul Electoral au reformat legile electorale, astfel încât anul acesta să se voteze mai curat, mai uscat, cu bani de la stat. Căci înțelepciunea parlamentarilor, reunită cu cea a societății civile care, ulterior, a devenit partid, au decis că e mai corect, mai cinstit, mai frumos ca toate chetuielile făcute de candidați în campaniile electorale să fie decontate de la bugetul de stat. Desigur, în cazul în care obțin minimum 3% din voturi.
La locale am fi putut deconta,
fără probleme, între 63.449.400 de lei și 95.174.100 de lei, ba chiar mai mult, dacă toți candidații care au depășit 3% și-ar fi cerut banii înapoi. Dar ca să-i ceară înapoi, ar fi trebuit să demonstreze că i-au obținut și cheltuit cinstit. Ceea ce, se vede treaba, n-au prea putut. Așa se face că partidele și candidații independenți care au participat la alegerile locale au cerut de la stat înapoierea sumei de 49.785.032,28 lei, cu aproape 14 milioane mai puțin decât ar fi putut cere doar PSD și PNL, dacă ar fi cheltuit cu motoarele turate la maximum. De altfel, așa au și cheltuit, doar că multe dintre aceste cheltuieli nu pot apărea în hârtii, cum era să fie cazul celor 50.000 de euro pe care Ludovic Orban ar fi trebuit să-i plătească direct din pungă lui Cozmin Gușă și lui Sorin Oancea. De altfel, AEP nu a rambursat partidelor și independenților nici măcar un singur leuț din cele peste 43 de milioane solicitate, pentru că așteaptă ca și Curtea de Conturi să verifice corectitudinea acestor cheltuieli. E de așteptat, așadar, iar partidele mari plâng în pumni, pentru că mare nevoie ar fi avut de banii ăștia.
Sau nu neapărat, căci încă sunt proaspete
vremurile în care statul nu rambursa nimic, partidele fiind nevoite să-și acopere costurile campaniilor din ce furau. Mu e o presupunere, ci, după finalul apoteotic al primului dosar Microsoft, o certitudine parafată printr-o sentință definitivă și irevocabilă. Campania electorală pentru alegerile locale n-a fost nici mai ieftină, în realitate, și nici mai curată decât alte campanii similare. Dar asta ne vor spune procurorii de-abia după 8-10-12 ani, în funcție de necesitățile respectivelor momente.
Acum, campania pentru alegerile parlamentare
din 11 decembrie ar fi avut premisele unei campanii îmbelșugate. Căci pentru fiecare candidat la funcția de deputat sau senator se pot cheltui în campanie 60 de salarii minime brute. Adică 75.000 de lei. Partidele care au liste complete, adică propun candidați pentru toate cele 136 de scaune de senatori și 428 de scaune de deputați, ar putea cheltui în campanie minimum 42.300.000 de lei. Minimum, pentru că pe listele electorale se pot înscrie mai mulți candidați decât numărul de parlamentari, fiind luate în calcul și eventuale renunțări la mandat, caz în care ar deveni parlamentar următorul pe listă, eventual un așa-zis supleant. Cum se pot înscrie pe liste cu 25% mai mulți candidați decât locuri sunt într-o circumscripție, un partid poate avea, de fapt, nu doar 564 de candidați, câte locuri sunt în parlament, ci în jur de 700. PSD, de exemplu, are 634. la 705 candidați trecuți pe liste, fiecare partid ar putea cheltui 52.875.000 de lei în campania electorală. Cu 634 de candidați, PSD poate cheltui 47.550.000 de lei.
Din sumele ce pot fi cheltuite în campanie,
conform legii, pentru publicitatea în presa scrisă, la radio și TV se pot cheltui maximum 40%, iar în online maximum 30%. Asta duce bugetul pentru TV, radio și presă scrisă undeva între 16.920.000 de lei și maximum 21.150.000 de lei pentru un partid. O cârcă de bani care, chiar dacă se rambursează ulterior de la stat, trebuie să existe, căci televiziunile, de exemplu, cer banii înainte de difuzarea clipurilor electorale. Oarecum normal, la cât au de înghițit, să știe de ce o fac.
Legea obligă societățile publice de radio și televiziune să difuzeze materialele publicitare electorale gratuit, dar, în premieră pentru alegerile parlamentare, televiziunile și radiourile private pot cere bani. Și o și fac. Antena 3 cere 1.400 de euro, în primetime, pentru difuzarea unui spot electoral de 30 de secunde. România TV cere 1.000 de euro, B1 TV 150 de euro, iar Realitatea TV 350 de euro.
Dar nu se percep bani doar pentru spoturile electorale, ci și pentru prezența candidaților în emisiuni electorale sau pentru difuzarea materialelor filmate în astfel de emisiuni. Cel mai mare preț îl are tot Antena 3, cerând 1.200 de euro pe minut, iar cel mai mic îl are Realitatea TV, care cere 44,66 euro pe minut, cu o creștere de 50% a tarifului dacă la capătul celălalt al microfonului se află megastarurile de prime-time ale postului. Măcar acum știm cum se autoprețăluiesc alde Rareș Bogdan sau Denise Rifai. Pentru a-și cumpăra doar una dintre perechile de sandale de 5.000 de lei, de exemplu, Denise Rifai trebuie să-și țină clientul în priză 25 de minute. Hmmm.
Ar fi o premieră absolută
ca la finalul campaniei AEP să primească cereri de rambursare pentru toți banii pe care-i poate cheltui legal un partid și, mai mult, să primească și documente justificative pentru sumele cerute spre decontare. Legea nu e perfectă și, oricum, chiar dacă ar fi fost perfectă, partidele n-ar fi respectat-o cu sfințenie, căci au eludarea legilor în ADN. Și, oricum, oricât de bun legiuitor ai fi, nu poți prevedea chiar toate situațiile. De exemplu, cine s-ar fi gândit să impună limite în cheltuielile de campanie unui premier tehnocrat, care nu e nici măcar membru de partid, nici nu candidează, dar ține morțiș să câștige alegerile?
