Botoxeluţ în buzişoare. Gentuţă în mînuţă. Succesel şi deloc eşece. Plînsuţ cînd nu merge ceva. Tăticuţ ce aranjează. Şutinguţ pentru vreo copertuţă. Examinuţe, facultiţă, parlamentuţ europenuţ, discursoi politic. Puţintică minte dă Dumnezeu la fetiţă.
De fapt, de ce să nu recunoaştem? Un exemplar uman de sex feminin protejat pînă în pînzele albe de tată. O fată ce nu ştie supărarea. O răzgîiată ce ştie că lacrima îi aduce tot ce-şi doreşte mai mult pe lume. O „prinţesă“. Lumea pentru ea nu are asperităţi, nu are piedici, e un covor roşu de Holiud.
Lumea Elenei Băsescu este roz. Nu există alb-negru. Ci doar roz. A rămas o lume de Barbie în care ea este, incredibil, chiar Barbie. Viaţa ei este ca paradele de modă pentru copiii-bebeluşi din America, unde părinţii ar trebui declaraţi iresponsabili.
Aici, avem parada de beizadea ce nu ştie ce-i viaţa şi moartea, ce crede că viaţa e zi-lumină un şoping şi seară-noapte un film cu happy end. Lucru pentru care nimeni nu poate fi condamnat.
Tatăl, ce nu i-a strecurat nici o îndoială Elenei sale nici măcar o dată, face greşeala tipică. Văzînd-o crescută la trup, n-o lasă în minţile ei puţine, n-o lasă la locul ei, trage să facă din ţînţar armăsar. De aici, caraghioasa poză a maturului în fusta unei „pisicuţe“. Cu discursuri prefabricate, cu munci şi zile ce-i întrec capacităţile mentale şi fizice, parlamentuţa europenică Nuţica Băsescuţa iese penibiluţ în orice demersel.
O fată de protocol ca ea ar cere un singur happy end. Băieţelu’ care să îndoape gîsculiţa cu bănuţi şi să-i redea libertatea. Din politician să redevină umeraş.