“Forțele de ordine au acționat și ca urmare a reclamațiilor cetățenilor care locuiau în zonă, deranjați că în Piața Universității […] s-au profanat obscenități… “. Procuror român, 13 iunie 1990
Pe 21 aprilie 1990, un grup de oameni – mai mic decât în 21 martie 1990, mult mai mic decât în 21 februarie 1990, muuult mai mic decât în 21 ianuarie 1990 și muuult-muuuult mai mic decât în 21 decembrie 1989 – s-a oprit în Piața Universității din București. S-au depus coroane și s-au aprins lumânări în memoria celor care au murit acolo în '89. Oamenii au îngenuncheat și au spus, în cor, “Tatăl nostru”, pe care îl învățaseră abia în ultimele 3-4 luni. Unii n-au mai vrut să plece. Nu mulți. 30, 40? Poate 50? Oricum, mult mai puțini decât sunt azi acolo. Au blocat strada, s-au aciuat pe lângă cruci și au început să strige, să ceară, să spună, să vrea.
Ce? Cu excepția obsesivelor “Jos Iliescu!’ și “Jos comunismul!” nu aveau un program prea clar. FSN, se transformase în partid, deși fusese, inițial, doar mare adunare națională. Foștii erau din ce în ce mai prezenți în structurile menite a conduce prezentul. Partidul unic părea să renască iar Televiziunea Română Liberă fusese eliberată de revoluționari și revenea, sub Răzvan Teodorescu, la obiceiuri recent abandonate. Exista presă scrisă, liberă. Un soi de internet al zilei de azi, care îndrăznea să emită alte păreri decât cele oficiale. Asta a fost o scăpare.
21 aprilie 1990 a picat într-o sâmbătă. Nici nu erau atât de multe mașini pe vremea aia. Nu s-a supărat nimeni imediat. Au stat acolo și duminică. Și luni. Și marți… Au început să vină oameni. Din ce în ce mai mulți. Studenți care aveau timp. Oameni care veneau după orele de muncă. Elevi. Oameni, în fine, care vroiau să strige că “Jos Iliescu!”. Iliescu, cel care, după câteva zile de circulație blocată, l-a ascultat pe Mircea și nu a trimis miliția. “Lasă-i, bre, să fiarbă în suc propriu!”. Iliescu, cel care i-a numit golani. Iar ei și-au asumat. Erau mândri că sunt “Golani”. Se deschisese balconul. Din când în când mai ieșea câte un membru al Ligii Studenților și spunea ceva. Orice. Un mic manifest, o mică incitare la revoltă, fără violență. Balconul nu l-a deschis Emil, ci Eugen. Eugen, un băiat discret, locotenent din aripa reformistă, un om care știa în ianuarie câți turiști ruși fuseseră în decembrie. Un om care conducea echipele de televiziune la centrele de ascultare a telefoanelor. Un om care a scris, primul, despre averea lui Ceaușescu, în România Liberă. Un om care îi asculta telefonul lui tata și, pentru că era reformist, îi spunea asta.
Într-o zi, tata a văzut în mijlocul pieței niște pletoși și un bărbos. Cristi, Laura, Dr. Cântau ceva. Ceva cu golanii. L-a căutat pe Eugen și l-a dus să îi asculte. În scurt timp erau în balcon și cântau “Imnul Golanilor”. Cristian Pațurcă și Laura Bodolan, pe versurile Dr. Barbi. Dar am deviat.
A fost o chestie care a pornit ușor, cu oameni puțini și fără nici un alt program decât “Jos Iliescu!”, “Democrație!”. Atât. În tmp s-au conturat programe, cereri precise: televiziune privată, liberă, lustrație (“punctul 8 de la Timișoara”) și câte și mai câte. Dar la început n-a fost nimic programatic.
Acum, #ecaatunci. Sunt zeci de grupuri care vor cu totul și cu totul alte lucruri. Îi unește doar “Jos Băsescu!”. Nici nu vor putea face mai mult, pentru că ar fi absurd ca liderul pieței să devină Costi Rogozanu. Sau cine știe ce altă ființă care se îmbracă precum un ilegaist și ne împinge pe gât intransigența de stânga. Cum ar fi un intransigent de dreapta, dezamagit de fostul idol. Intransigenții au tendința de a trece de la adevăruri și păreri unice la partide unice cu o viteză uluitoare. Dar iar am deviat. Nu despre asta e vorba.
S-a spus atunci despre manifestanți că sunt: “drogați, oameni fără căpătâi, oameni fără educație, plătiți de către partidele din opoziție, derbedei, țigani, bișnițari, bețivi, frustrați, anarhiști, oamenii agenturilor străine, manipulați, pleava societății” etc, etc.
Azi se spune despre cei care protestează în Piața Universității și în din ce în ce mai multe orașe că sunt: “huligani, derbedei, bătăuși, inculți, mahala ineptă, dezinformați, propagandiști ai urii, drogați, plătiți de către opoziție, țigani, suporteri” etc, etc.
Oamenii din zonă nu pot dormi, spuneau “Azi”, “Adevărul”, “Dimineața”. Oamenii din zonă nu se simt în siguranță, spun “Evenimentul Zilei”, TVR, B1, TVR Info.
Pleava societății, golanii, regii și moșierii atacă liniștea țării, spuneau propagandiștii regimului Iliescu. Pleava societății, golanii, șmanii reformei și presa mogulilor atacă liniștea țării și stabilitatea macroeconomică, spun propagandiștii regimului Băsescu.
#ecaatunci. Nimic nu pare să se fi schimbat în ultimii 22 de ani. Nimic. Am descoperit mașina timpului și ne-am întors în preistoria libertății de exprimare.
#ecaatunci, cu o singură mare diferență: atunci s-a dat cu sânge pe pereți doar la sfârșit. Acum s-a dat din a doua zi.
Așadar, după 22 de ani, am evoluat, totuși: #ecaatunci, doar că s-a mai micșorat lanțul de comandă, s-a mai redus birocrația și s-au eficientizat diversiunile. Și nu mai e nici Eugen, care a emigrat în Canada. În SRI-ul de azi nu există aripă reformistă.