Mihai Tudose și Sorin Grindeanu, aflați pe caii mari ai guvernării, s-au gândit că e vremea să plătească polițele acumulate în vremea în care PSD se afla la putere, dar era condus de Dragnea, nu de Ciolacu. Așa că săptămâna trecută, când Grindeanu, ca ministru al Transporturilor și vicepremier, a vizitat șantierul podului dintre județele Tulcea și Brăila, Tudose s-a grăbit să-i atribuie marele merit al finanțării lucrărilor pentru pod. Asta după ce a lăsat, fără modestie, să i se atribuie lui meritul pentru semnarea contractului de execuție. Și tot Tudose a aranjat în așa fel vizita lui Grindeanu încât la momentele declarațiilor festive să ia parte doar șefii de județ din Brăila și Galați, cărora li s-ar datora, exclusiv, ridicarea podului. Absolut deloc întâmplător, de la eveniment a lipsit președintele CJ Tulcea, tot pesedist vechi, asemeni celorlalți, dar care a intrat vertiginos în dizgrație.
Dacă e să mergem pe firul istoriei, dintre Tudose și Grindeanu cele mai mari merite în începerea proiectului podului și finanțarea lui prin ITI Delta Dunării le au Ponta și Teodorovici, în timpul cărora s-a și constituit primul ITI din țară și care au și decis introducerea finanțării podului în acest mecanism, cu mult înainte ca sud-estul țării să audă măcar numele lui Grindeanu. Dar asta Tudose nu poate spune, pentru că i-ar dăuna la imagine. Cum nu poate spune nici că speră, de ani buni, să preia el, din Brăila natală, controlul asupra Deltei. Când a ajuns prim-ministru, unul dintre primele lucruri pe care le-a făcut a fost să treacă Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării din subordinea Ministerului Mediului în cea a Secretariatului General al Guvernului, adică foarte aproape de biroul lui de premier. Anomalia a durat cât a durat și mandatul lui Tudose, adică puțin, dar gustul pentru tunuri date în Deltă nu s-a stins. Așa că acum, când PSD e iar la putere, pentru nu se știe câtă vreme, Tudose simte din nou gustul victoriei. Iar pentru ca aceasta să fie deplină, are nevoie, printre altele, să-l treacă pe linie moartă pe baronul de Tulcea. Vorba aia, frate-frate, da’ Delta-i pe bani.
