A doua Elegie de la Marienbad

Pe cînd mă pregăteam să strig MehrLicht,
amorezat, pervers și rococo,
am amînat teribilul delict
al morții și-am decis: pe asta o!
Căci rupt din temelii de o puștoaică,
un harmăsar m-a cotropit, rebel
și,cînd să-mi zică nepoțica taică,
i-am strecurat în deget un inel.
Olimpian și nobil fără pată,
fierbinți izvoare din Marienbad
s-au deșteptat în mine deodată
„Țineți-mă, prieteni, să nu cad!“,
așa le-am spus, cuprins de o beție,
seraficilor băutori de schwartz
și am comis pe loc o elegie
că domnișoara mă făcuse marț.
C-un tată luteran și paralitic
și-o mamă-nțepenită-n catifea,
deși știam că nu-i corect politic,
aș fi trîntit-o chiar pe dușumea,
dispus să uit și că mă cheamă Goethe
și că-s clocite ouăle din coș,
și că prostimea o să zică „Iote
cum vrea claponul să se dea cocoș!“,
visam chiar să dispar la ea sub poală,
să nu mai văd pe nimeni împrejur,
să o măsor pedant în pielea goală,
să nu mai strig MehrLicht, ci doar Mehr cur!

Vreți Corabia Nebunilor? Accesați www.mirceadinescu.ro