Serviciile secrete folosesc haine civile, mustăți false și peruci. Își alintă oamenii cu nume de cod și îi răsplătesc cu anonimatul deplin. Cascheta și epoleții se văd doar cu ochelari speciali, ținuți în dulapul cu secrete de stat. E principiul newtonian după care funcționează mecanica informației. În afara lui, corpurile se resping, puterea își pierde unitatea de măsură, iar haosul își exercită forța.
Mare parte din turnătorii regimului Ceaușescu au dispărut din evidențele CNSAS după ce și-au prelungit contractul cu Securitatea democratică. Au rămas la dosar doar ciripitorii mai leneși, ăia prea bătrîni și morții. Descurcăreții au fost considerați resursă și au fost privatizați. Pe lîngă ei sînt și achiziții proaspete, recruți ai democrației, care fac poliție politică legală și operează la adăpostul libertății. Ei sînt ofițerii acoperiți ai statului modern.
O armată neștiută umblă, așadar, printre noi, practicînd o turnătorie mai occidentală, în conformitate cu standardele noilor structuri euro-atlantice. Periculoasă? Necesară? Greu de spus. Dar, vorba lui Pascal, fără ea nu se poate – ca dovadă că există.
Președintele Băsescu, șeful serviciilor, capul acestui monstru util și fantomatic, vrea să-i deșurubeze un solz de la încheietură și să-i tulbure zborul. El anunță că există un ofițer acoperit între candidații la președinție, în condițiile în care îi stau împotrivă nu numai legile țării, ci și omertà sistemului. Băsescu pare că s-a răzvrătit împotriva acestui sistem, în loc să-i arate bunăvoința unui șef bine servit sau măcar recunoștința unui vechi colaborator.
Să facem un apel la memoria documentelor și să readucem la lumină saltul impetuos al studentului Traian Băsescu pe lista de colaboratori ai Securității din Constanța, în anul 1973. Să mergem apoi la însărcinările primite la Anvers, despre care, în decembrie 2004, noul președinte al României povestea unor generali SRI: „Dacă vreți să știți mai multe despre mine, întrebați-l pe domnul general Vasile Stanciu. Am lucrat împreună în Belgia”. (Stanciu coordona agenții acoperiți ai Securității în țara flamanzilor și a valonilor înainte de 1990.) Să trecem apoi, repede, peste fuziunea, în 2001, a Partidului Democrat cu Partidul Național Român al lui Virgil Măgureanu și peste apariția, în jurul lui Traian Băsescu, a foștilor ofițeri de Securitate de tip Silvian Ionescu. Nu are rost să mai ajungem pînă la decizia CNSAS nr. 310/26.09.2006, care admite colaborarea președintelui României cu Securitatea, fiindcă, în materie de acoperiri, Traian Băsescu pare să aibă experiența necesară.
Și atunci, ce l-o fi apucat să-i deconspire pe alții, el, beneficiarul strălucit al sistemului? Dacă-l întrebi cine e, de fapt, sistemul, te și crucești la ce-ți răspunde:
„De zece ani sunt într-o dispută cu sistemul, pe care domnul Iliescu l-a protejat pentru că așa a înțeles el, un sistem care pe domnul președinte Constantinescu l-a înfrînt, așa cum declara chiar el, sistem pe care eu zic că l-am îngenuncheat”.
M-am întîlnit ieri cu sistemul pe stradă și l-am întrebat ce părere are. „Facerea de bine e futere de mamă”, mi-a răspuns. Am citat exact.
@Tragic Comic
Da, cred ca este un lucru foarte clar, Basescu nu a colaborat cu secu, nu era cazul si de aceea nici nu exista dovezi, ca doar face parte din sistem…
Orice om cat de cat prevazator, si-ar fi pastrat o copie a acelui dosar. Un singur om nu ar fi facut-o si acela e titularul. De unde, neaparand aceasta copie pana acum, tragem concluzia ca a avut acces si l-a distrus cu mana lui proprie chiar subiectul. PS: Despre cine sau despre ce se vorbeste in propozitie ?
@ a lu’pigus
Este evident ca nu a colaborat, fiind angajat, titular pe post. 😀