Se zice că nebunia anihilează curajul, că îl transformă într-un biet simptom al bolii și că face din erou un pacient și atît. Viața, societatea, politica ar fi, de fapt, clădite pe frică, pe instinctul de conservare, pe lașitate, pe calculul de supraviețuire, iar momentele de violență care schimbă cursul istoriei ar avea în spate un șir de tratamente medicale neefectuate.
Dar Aleksei Navalnîi, opozantul rus ucis de Putin în apropiere de Cercul Polar, iese de sub diagnostic, pentru că decizia lui de a-și înfrunta sfîrșitul a fost luată cu luciditate, în deplina cunoașterea a riscurilor și urmărilor. A fost bazată pe experiență nemijlocită și pe informația din teren. Navalnîi nu a fost, așadar, nebun, ci un om care a împins curajul pînă la limita nebuniei, acolo unde începe sacrificiul. A fost convins că doar murind poate produce o schimbare pe care n-ar fi putut s-o producă dacă s-ar fi mulțumit să rămînă viu. Știa că Putin îl va ucide dacă îi oferă o a doua ocazie și, totuși, i-a oferit-o. A dat fără să clipească confortul unei vieți în Occident pe martiriul din Siberia.
E aici ceva din fatalismul personajelor dostoievskiene, din zbuciumul funest al sufletului rus, din felul în care oameni întregi la minte din secolul al XIX-lea își caută moartea cu lumînarea. Dar, în același timp, e și ceva din schema evanghelică elaborată pentru Iisus. Ca și zelotul din Nazaret, Aleksei a avut o tinerețe anarhică și confuză, bîntuită de profeții și naționalism. Și el și-a anticipat sfîrșitul și l-a provocat cu bună știință, făcînd din acest sfîrșit un scop al binelui colectiv. Și el a fost executat la capătul unei condamnări judiciare și al unui traseu dureros pînă la locul supliciului, și el și-a dat duhul între tîlhari, unii dintre ei zburînd de la ferestre, alții murind din senin, împușcați subit sau prăbușiți din cer cu avionul. Pînă la un punct, și lui i-a dispărut trupul peste noapte, sustras de la o autopsie corectă, iar acum rămîne de văzut dacă își va face apariția după moarte, învăluit în lumină, adresîndu-se celor cîțiva apostoli pe care îi vor aresta trupele Omon.
Spre deosebire de Iisus cel din evanghelii, însă, Aleksei n-a avut pe nimeni în spate. Fiul Domnului a avut garanția că, pînă la urmă, scapă. Că suferința lui e pe termen scurt și e urmată de răsplata cerească, eternă și definitivă. Că martiriul își atinge scopul, iar rănile temporare vor fi înmiit răsplătite prin slava pe care oamenii i-o vor aduce pînă la capătul zilelor.
În timp ce Aleksei Navalnîi a sărit la trapez fără plasă. Zborul lui spre înalt a ajuns deocamdată pe o targă înghețată, dacă nu cumva direct în pămînt. Iar la această răspîntie a destinului, Aleksei arată un curaj superior. Iisus rămâne cu îngerii, de-a dreapta Tatălui, veghind din înalt omorul ordonat de Putin. Sfătuindu-se cu sfinții dacă i s-ar putea acorda mortului, peste ani, o proslăvire sau chiar o recunoaștere a unor minuni și dacă, amînînd o asemenea decorație nu cumva ar lipsi Biserica de un PR binevenit. Sau, poate, explicînd criza de fulgere cerești, care, asemeni armamentului promis de NATO, n-au putut ajunge la timp pentru înfrîngerea criminalului de război.
Pînă una-alta, Aleksei Navalnîi așteaptă în frig, căci liftul care duce la nemurire s-a înțepenit între etaje. Putin știe că un erou rus, lăsat să tremure în Siberia și după moarte, e doar un cadavru. Știe că un martir învelit cu giulgiul țesut la sediul FSB e doar o știre la televiziunile occidentale și atît. Știe că zidul clădit din lașitatea unui regim criminal și din nepăsarea unui popor care nu a cunoscut niciodată libertatea nu poate fi dărîmat de un examen medico-legal. La urma urmei, pneumonia provocată de glonț, defenestrarea și atacul cerebral cauzat de pușcărie sînt noile realități ale medicinei politice rusești, acceptate în tăcere de întregul popor.
Cu toate astea, Aleksei Navalnîi e rusul care azi dîrdîie cel mai puțin, căci e învelit în căldura curajului său. Un curaj grav și conștient, chiar dacă sinucigaș, și tocmai de aceea impunător. Chiar dacă ideile lui rămîn comune, chiar dacă acțiunile lui politice au fost de multe ori controversate, Navalnîi va dăinui prin acest nemaivăzut nivel al bravurii fizice. Căci dîrzenia biologică a sacrificiului său arată cît de bine a înțeles avantajele morții. Iar peste douăzeci de ani, cînd ortodoxia rusă se va elibera din captivitatea patriarhilor acoperiți, poporul îl va pomeni în rugăciuni pe sfîntul Aleksei, cel care a luat asupra lui păcatele unui neam întreg și a murit ca să răpună balaurul.