Analfabet și criminal, Nicolae Ceaușescu sare în ajutorul urmașilor săi președinți. Rafala care l-a împiedicat să ni se destăinuie pe larg începe să rănească un public tot mai numeros. Pe măsură ce instituțiile democrației nu livrează progres, opera politică a Tovarășului devine substanță de contrast.
E multă asemănare între președinții de ieri și de azi, mai multă decît ne îngăduie stima de sine să acceptăm. Obsesia puterii și mijloacele dobîndirii ei au rămas identice. Urma lăsată în așternutul politic de Nicolae Ceaușescu îi cuprinde convenabil pe succesorii săi.
Dictatorul comunist a cîștigat lupta pentru putere tot cu ajutorul serviciilor secrete. Pe atunci, „instituțiile” operau cu duba, cu glonțul și cu „radu”. Azi folosesc dosarul și teribila lozincă justițiaristă, dar propaganda rămîne, ca și în Epoca de Aur, prima armă din rastel.
Camarila, furtul, nepotismul și ignoranța sînt și azi, ca și atunci, constantele filozofice din jurul șefului de stat, iar dușmanul politic e atacat cu aceeași mînie proletară. Răul e portretizat în grupuri: Ceaușescu îi înfiera pe leneși, trădători, deviaționiști, Iliescu pe golani, Băsescu și Iohannis pe corupți.
Numai că manualul de succes al dictatorului din Scornicești are file pe care președinții democrației nu le-au răsfoit. Ceaușescu nu se cruța. Avea, așa cum ar zice Iliescu, un cult al muncii. Munca era prima și ultima rațiune a existenței lui politice. O practica din zori pînă la apus, cu îndîrjirea și conștiința unui țăran mijlocaș, uneori cu instinctul unui om de stat lipsit de școală. Cine răsfoiește documente cu activitatea la zi a Cizmarului înțelege că șeful Republicii Socialiste România cădea lat în fiecare seară.
Din cît l-a silabisit pe Lenin, Ceaușescu a priceput necesitatea universală a construcției. Din construcția socialistă a făcut un plan de dezvoltare națională. L-a făcut strîmb, fiindcă trăia în ignoranță economică totală, însă a înțeles rolul planificării și al domeniilor strategice – idei ale capitalismului industrial pe care comuniștii le-au prezentat mereu drept ale lor.
Tot în carnețelul dictatorului urmașii lui ar fi putut descoperi liniile unei politici externe ambițioase, care au făcut, dintr-un stat periferic și subdezvoltat, un actor internațional care telefona Americii, Franței, Israelului și Chinei, călătorea în caleașca reginei Elisabeta a II-a, deschidea în Africa și Asia piața socialismului, armamentului și terorismului, primea la București președinții SUA și îi vizita în mod curent, participa la medierea conflictul din Orientul Mijlociu și se bătea pe burtă cu șefii de la Bretton Woods. Ceaușescu a făcut pe dracu-n patru să pună România pe o hartă pe care, înainte de el, nu era prevăzută.
Românii au trecut peste foame, frig, întuneric și moarte și au trăit mereu cu regretul că Nea Nicu a exagerat cu socialismul, că dacă ar fi slăbit un pic strînsoarea, lucrurile ar fi ieșit cum trebuie și că i-a lipsit atît de puțin ca să transforme tragedia politică într-o țară de succes. Asta pentru că Ceaușescu a fost un dement harnic, un tiran cu disciplina muncii, un primitiv cu vocația construcției și a națiunii. A avut adunată în el energia unui spital de nebuni, de aceea totul – și gloria, și crimele – i-a reușit în exces. Să se fi concentrat Tovarășul pe autostrăzi, azi împînzeau județele și erau pavate cu marmură.
Klaus Iohannis sau Dan Barna, cei care vor umple golul lăsat de al cincilea președinte al României, continuă, prin fapte și discurs, o linie de apatie și miserupism politic, începută de Iliescu și dusă de Băsescu la apogeu. În esență, oferta lor constă în viziune nulă, lipsă totală de idei și de îngrijorare, inexistența unei conștiințe unificatoare, lepădarea de orice fază a construcției, lene, agresivitate prostească și, invariabil, securism.
De aia zic: n-ar strica puțin ceaușism în discursul lui Barna, fiindcă de la Iohannis nu-s multe de așteptat. El nu va depăși niciodată nivelul unui Maurer mulțumit de sine, retras la cabana de vînătoare.
excelent!
Doare, da’ cam asa-i.
Absolut adevarat.