PNL e azi aproape de a treia extincție, după cea din noiembrie 1947 și cea din septembrie 1992. Paleontologii numesc „extincție” nu dispariția totală a speciilor, ci scăderile bruște și dramatice ale vieții pe planetă. Extincția e un fel de epocă a viețuitoarelor mici, care se pot adăposti în cotloanele apei și ale pămîntului, în vizuini, galerii, mlaștini, grote și abisuri pînă trec efectele catastrofei.
PNL a ajuns azi la scorul care l-a făcut pe Crin Antonescu să plece, în 2014. Dar nu scorul e cel ce prezice dezastrul, ci lipsa voinței de adaptare. Indivizii care alcătuiesc astăzi specia liberală nu prezintă caracteristicile politice necesare selecției naturale. După impactul cu meteoritul PSD, întregul efectiv al partidului stă expus la norul piroclastic, așa cum au stat reptilele mari din Cretacic înainte să dispară.
Ce probleme are PNL? De personal, de conținut și de atitudine.
Cîtă vreme selecția liderilor nu e naturală, ci stabilită la Cotroceni, conducerea partidului va avea trăsăturile unei tiriste coborîte din cabina lui Iohannis. Alina Gorghiu n-a fost neapărat o proastă, dar a insistat să devină, fiindcă a trebuit să răsplătească, prin politica partidului, încrederea pe care a primit-o de la un om lipsit total de experiență politică. A cuplat partidul la vanitățile președintelui Iohannis și, urmată de întreaga turmă, i-a deturnat discursul într-o zonă de agresivitate goală. Pusă lîngă Raluca Turcan, însă, Alina Gorghiu pare Marguerite Yourcenar alături de pugilista hip-hop Nikita-Savarina.
Despre conținut nu e nimic de zis, fiindcă nu există conținut. PNL nu mai are idei din 1990, cînd tînărul Patriciu voia „să tăiem coada cîinelui dintr-o lovitură” ca să implementăm terapia de șoc, și din 2005, cînd Guvernul Tăriceanu anunța introducerea cotei unice. PNL n-a învățat nimic din propria înfrîngere și, mai grav, nici din cele două victorii ale PSD.
PSD și-a rezolvat rapid, ciobănește, criza de inteligență. Ce lipsea la interior, au adus din exterior. Așa au ajuns să scoată din pălărie un program de guvernare care le-a adus electorat din orașe. Așa au ajuns să-și comunice pașnic și eficient momelile. Așa au fost cît pe ce să facă singuri majoritatea, deși cota stabilă a PSD era de 34%.
PNL se sfătuiește doar cu el însuși, e autosuficient, își consumă mediocritatea la interior. Nu face nici un efort de deschidere spre zona civilă și critică a societății.
Apoi, lupta pentru reîmpărțirea partidului e departe de a se fi încheiat. Taberele PDL și PNL au încă socoteli de putere. La congres, partidul Brătienilor are de ales între gruparea Orban-Gorghiu-Bușoi (PNL) și gruparea Turcan-Predoiu-Falcă (PDL). Ce rost mai are cuvîntul „viitor” în această alegere?
În fine, atitudinea conflictuală, agresivitatea fără conținut promovată de lideri fac din PNL genul acela de cotei politic care latră de sub căruța Președinției.
PNL ar trebui să facă de urgență cîțiva pași spre maturizare. Întîi de toate, să conștientizeze cauzele înfrîngerii. Să iasă din subordinea lui Iohannis. Să arate curaj politic și să-și construiască propriul portofoliu de idei. Să importe inteligență critică din afara partidului, să gîndească proiecte mari, să nu se grăbească să iasă la televizor îndrugînd prostii pe un ton înțepat, repetînd fraze care vin de la Cotroceni și în care nimeni nu crede. Să joace constructiv atunci cînd adversarii susțin legi sau măsuri imposibil de criticat. Să organizeze alegeri primare înainte de congres și să aducă în față oameni noi. Să-și construiască cu migală platforma pentru 2019 (au timp) și să-și caute de pe acum un candidat la președinție, altul decît Iohannis.
PNL nu va cîștiga niciodată alegerile la modul masiv, ca PSD, dar e partidul care poate guverna în pauze, prin coaliții raționale. E partidul – singurul – care poate reface încrederea oamenilor în ceea ce ar trebui să fie dreapta politică.