Achizițiile SAFE au de toate: partide, Servicii, generali, companii străine, creditori internaționali. Din tot acest efort de încredințare directă a unei sume covîrșitoare lipsește, însă, armata. Beneficiara legală și nominală a armamentului nu e pe nicăieri. A dispărut. Cum spunea poetul, nu mai e bere la berărie.
Ce e armata? O conștiință organizată în plutoane și divizii, împărtășită și repetată din om în om, de la ultimul soldat la comandantul suprem. Armele fac și ele parte din armată, dar n-o pot nici instrui, nici însufleți, nici conduce. Dacă nu există armată sub forma gîndirii și a moralei, armele nu fac doi bani.
Ei bine, România nu mai are de mult armată. Și n-a simțit nevoia să-și alcătuiască una nici cînd a intrat în NATO, nici cînd a intrat Rusia în Crimeea, nici cînd a izbucnit un război lîngă granițele ei, nici măcar azi, cînd Orientul Mijlociu arată ca prefața unui război mondial.
În ultimii douăzeci de ani, armata a fost, din creștet pînă-n tălpi, o fabrică de generali, pensii și imigranți. A funcționat ca o întreprindere de stat supusă jafului politic și demontată hectar cu hectar. În cele cîteva unități scăpate de urgia imobiliară, viața soldatului a fost la fel de grea ca în anii lui Nicolae Ceaușescu, dominată de foame, umilință și absurd, bîntuită de idiocrația cadrelor – ofițeri, subofițeri, generali. Degeaba au trecut douăzeci de ani peste conducerea militară a armatei, căci armata n-a înregistrat nici un progres. Acel ordin stupid, „La loc comanda!“ – distracția preferată a tablagiului care freacă pifani – e descrierea de bază a armatei române.
Armata a fost condusă – și la nivel militar, și la nivel politic – de oameni care merită detestați, ba chiar puși sub acuzare și trimiși în judecată pentru sabotaj și trădare. Nu-i mai înșir, îi știți. Au fost președinți, premieri, miniștri, șefi de Stat Major, generali. Mulțumită lor, România nu are azi o armată, ci doar un dor de ducă la căpșuni și o listă de cumpărături militare.
Lista achizițiilor din programul SAFE, în valoare de 9,1 miliarde de euro, nu pare făcută de militari. Nu are ca scop înzestrarea armatei după necesități și nici creșterea capacității naționale de apărare, ci alocarea unor sume grele către companii din străinătate.
Ca să vorbești serios despre capacitatea națională de apărare e obligatoriu să implici industria națională de apărare. Un stat trebuie să-și poată produce local, la intensitatea pe care o cer împrejurările, măcar muniția și echipamentele de bază. În cazul unui atac asupra teritoriului României, armata nu poate aștepta după termenele de livrare din Germania sau Coreea de Sud. Producția locală e esențială, logică, obligatorie, în timp ce shopping-ul extern masiv e corupție. E nevoie de procurori în cercetarea achizițiilor SAFE, cîtă vreme țevi, blindaje, caroserii, șasiuri, șuruburi, suduri, pulberi, drone și proiectile pot fi executate fără probleme în companiile românești de apărare. Cu atît mai mult cu cît miniștrii declară că au implicat aceste companii românești, iar companiile românești declară că n-au habar de asta.
Listele SAFE prezintă facturi aproape duble față de prețul obișnuit al echipamentelor. Producătorii germani și francezi știu că sîntem obligați să le cumpărăm marfa, așa că România e forțată să înghită în sec și să se mulțumească cu dobînda mică (3%) și cu perioada de grație (zece ani).
Dar nu ăsta e necazul cel mare, ci lipsa integrabilității. Echipamentele cumpărate nu prea pot lucra împreună, ca arme combinate, fiindcă elementele care fac legătura între ele, sistemele care generează integrarea, au fost lăsate pentru altă dată. SAFE ne aduce arme desperecheate, care nu se pot sincroniza și riscă să devină opere izolate într-un muzeu al fiarelor inutile.
Chiar și așa, cu arme scumpe și aproape inutile, cu datorii întinse pe 45 de ani și cu comisioane politice dezgustătoare, SAFE ar trebui să fie bun. Cu condiția să existe o armată, condiție pe care România n-o îndeplinește. Ca să existe o armată, trebuie începută cercetarea penală a conducătorilor politici și militari care, din prostie sau cu premeditare, ca agenți sau ca idioți, au sabotat modernizarea armatei și capacitatea națională de apărare.