Au existat multe procese de reevaluare în politica românească și multe broaște au fost înghițite cu zâmbetul pe buze, însă rar a existat un proces mai grețos decât limbincurismul practicat în ultima vreme de către PSD, fix între mușchii fesieri ai AUR.
Fel și fel de nevertebrate din tabăra pesedistă au început să miorlăie triluri de-amor aurist și să-și declare creștineasca iertare și acceptare a vomei politice adunată sub steagul golanului de galerie.
Moluște crescute la umbra ciolacilor și pripășite prin diverse posturi mozolesc astăzi haznaua auristă în cur, declarând nonșalant că zevzecii sunt în fapt ok și frecventabili. Sunt chiar cool și nu-s nici extremiști, pentru că, până la urmă, toți suntem puțin extremiști în anumite momente, sanchi. Și nici gura nu le miroase, desigur.
Nu cred să existe ceva mai grețos decât diletantismul ăsta ieftin, regurgitat de câte un știulete de partid, îmbrăcat în Brioni și convins că dacă își atârnă la încheietură un Audemars Piguet dă ora exactă în materie de adevăr.
Dacă lucrurile vor continua așa, iar PSD va insista să stea lipit cu buzele de fesierii AUR, n-ar trebui să mai mire pe nimeni că pretinsa social democrație românească se va umple de căcat. Și nu că ar fi existat vreodată un veritabil curent social democrat în PSD, însă o astfel de iubire cu haznaua extremistă, una asumată public și oficializată în Victoria, îi va obliga pe socialiștii europeni să-și ia înapoi sigla și girul, altfel singurele elemente care mai dau astăzi PSD-ului o aură de normalitate.
Și abia atunci, când interesele mafioților din PSD și extremiștilor din AUR se vor uni în jurul guvernării și ciolanului, abia atunci își va fi câștigat PSD dreptul la dispariție. Și n-ar fi rău să fie așa, căci abia atunci vor începe cu adevărat problemele și pentru AUR.
Dacă ne-a învățat ceva istoria recentă, acel ceva e că acolo unde critică PSD încep să crească procente – cazul Bolojan e de manual, iar acolo unde PSD pupă și linge, acolo se alege praful.