În 1970, am fugit de la Slobozia la București să dau la teatru, fără să știu în ce consta examenul.
Ajungînd în sala teatrului unde aveau loc probele practice, am aflat că trebuie să dansez, să cînt și să recit ceva. La prima probă, m-am bălăngănit de cîteva ori, apoi am cîntat „Hei, tramvai, cu etaj și tras de cai” că era la modă, și apoi am recitat „Sunt tînăr, doamnă” și încă două poezii de-ale mele în stil clasic.
Am fost întrebat de o cucoană cam îmbufnată, care era și șefa comisiei, cine sunt autorii versurilor. Și eu am declarat cu seninătate că le-am scris eu. Întîi a căscat ochii mari și apoi a exclamat cu dispreț: „Nu ți-e rușine să minți, nici n-ai intrat la teatru și ești deja cabotin? Astea sunt niște traduceri din Rimbaud sau Baudelaire?!” și m-a dat afară.
De fapt, m-a trimis în armată, pentru că cine nu intra la facultate, mergea la șmotru un an și patru luni. Așa am ajuns la Slatina, la o unitate militară care pregătea paza pentru închisori, unde m-am tîrît vreo trei luni prin mlaștinile din Valea Clocociovului și unde am auzit zilnic suava comandă: „Tras în aer! Tras în picioare! Tras în plin!”.
Poemul acesta l-am scris pentru iubita mea din liceu care semăna cu Claudia Cardinale, la o săptămînă după ce am primit ordinul de încorporare. Am revăzut-o după 50 de ani, semăna cu Valea Clocociovului.
Baladă veselă de dragoste pentru tristețea celui plecat la oaste
Mama ta poartă ochelari cu șapte lentile
tatăl tău te păzește din turn,
grăbește-te iubito mai am cîteva zile
și am să plec soldat într-un cătun.
De nu – să-ți porți neprihănirea tristă
ca pe-un cîștig umil de cîțiva franci
eu am să-mi fac obiele din batistă
pe rănile aprinse în bocanci,
și am să lăcrimez pe patul puștii
șopîrle reci, dacă m-ai fi iubit,
te-aș fi-nvățat ceva ce încă nu știi
și seamă n-aș mai lua de ce-i în blid.
Așa, cînd lungi trompete îmi sfîșie
auzul, scuze cer la șobolani,
și îmi îmbrac umila mea stafie
în pînza cu gîndacii diafani,
și-apoi, într-o cazarmă crenelată
buimac de soare între caporali
fără de mamă și fără de tată
am să învăț cît suntem de egali.
Cînd tu în parcuri roze te vei bate
cu flori printre frumoși adolescenți
eu am să duc o raniță în spate
și-am să-i învăț algebră pe sergenți,
cînd tu ai să dansezi fără vreo grijă
curtată îndelung de-un licean
de mine se va-ndrăgosti o schijă
și-am să te văd printr-un întors ochean,
așa că fie-ți milă sau blesteme
îți voi rosti în loc de rămas-bun,
lasă-ți părinții și nu te mai teme
căci am să plec soldat într-un cătun.