Încă trei-patru zile și gata, Traian Băsescu e istorie. O istorie violentă, cu mers clătinat și privire împleticită. Omul care a confundat o țară cu vaporul “Biruința” e smuls, în fine, de la cîrmă. Ce rămîne în urmă? Care e dîra lăsată de acest președinte în memoria țării sale?
Sfîrșitul de domnie e cît se poate de fanariot. Peisajul fumegă, e aglomerat cu procese, ură publică, dezbinare. Din cei zece ani de mandat sînt de reținut ultimele trei luni de arestări. Statul a fost modernizat în aceeași măsură în care, tot comandînd sticle, crezi că îmbunătățești ospătarul.
Nu avem autostrăzile la care visam în 2004, nici măcar cei 2.000 de kilometri promiși de Berceanu în 2008. Viziunea președintelui Băsescu s-a manifestat mai mult pe calea aerului, fiindcă de acolo, zice el, se vede România frumoasă. Am bătut Danemarca la săli de sport pe miriște. Am dezvoltat o obsesie pentru stadioanele din cătune și parcurile amenajate în păduri.
Față de 2009, prețul benzinei s-a dublat, față de 2005 s-a triplat. Salariul mediu a crescut cu 10% – el, de fapt, scăzînd dacă socotim inflația. Avem 2.000 de localități neelectrificate sau parțial electrificate și o speranță de viață cu cinci ani mai mică decît media europeană. Accesul la servicii medicale este mai dificil ca în Albania și Bulgaria. Peste 15.000 de medici au părăsit Romania în ultimii zece ani și 90% din studenții universităților bune își fac planuri să voteze în diaspora. Grație pactului pentru Educație, bacalaureatul e mai greu de dobîndit decît Sfîntul Potir. Birocrația sugrumă economia privată, fiscul hăituiește companiile mici, iar parchetele arestează cu o grabă depășită doar de calculul politic.
Votul uninominal al președintelui Băsescu, cel care urma să fie temelia statului modernizat, a adus în Parlament un trib numeros care pune legea în pericol. Există tot două Camere, iar Constituția nici vorbă să fi fost revizuită. Procurorii nu mai sînt numiți de CSM, ci, prin iluminația Monicăi Macovei, direct de președinte.
O întreagă generație de apropiați ai președintelui a strîns averi menite să dăinuiască veacuri la rînd, în timp ce sute de mii de medici, profesori și pensionari au fost ușurați de bani. Criza mondială urma să nu ne atingă, salariile și pensiile urmau să nu fie retezate. Am fost, cum s-ar zice, asigurați de președintele țării. Dar, de la descoperirea reevaluării încoace, nimic nu i-a mai mirat pe români.
Regimul Băsescu a fost un regim de slăbire a societății și de îngrășare a aleșilor ei. Președintele a avut nu numai viziune, ci și grija ca ea să-i aducă profit.
Vă vine acum să vă astupați urechile și ochii? Vi se pare că televiziunile sînt departamente de propagandă ale partidelor? Vi se pare că mediul online e invadat de toate formele de agitație politică? Vi se pare că presa scrisă a cam dispărut? Ei bine, nu vi se pare. Contemplați opera de căpetenie a lui Traian Băsescu.
Dacă ceva i-a ieșit rotund, dacă vreunul dintre proiectele sale a fost dus la bun sfîrșit, atunci acela e lichidarea șanselor presei. Sub atacul propagandistic la moguli, Traian Băsescu a lovit cu toată forța lui de instigator public în presă și în jurnaliști. Vocea președintelui țării a zguduit ani la rînd credibilitatea unei profesii esențiale și a unor titluri clădite cu trudă. Dar Băsescu nu s-a mulțumit cu vorba, ci a continuat cu fapta. ANAF, DNA, Parchetul General, SRI au fost asmuțite pe companiile editoare, timorînd angajații și înscenînd episoade de decredibilizare. Iar cînd poliția politică n-a fost de ajuns, Traian Băsescu a trimis miliardari ca Adamescu să cumpere și să îngroape ziare.
După 16 noiembrie, într-un colț al istoriei, Băsescu urmează să-și dezgroape trecutul și să aștepte, în panică și belșug, sosirea procurorilor. Cine știe? Poate cronica domniei lui va fi un autodenunț.